Doar mamă

În perioada asta sunt doar mamă. Nu mai am timp de mine sau de plăcerile mele, nici măcar de metehnele mele. Și după cum se vede pe blog, nici de scris. Și nu doar timpul îmi lipsește ci și starea interioară, eul meu e înlocuit hormonal de rolul meu: grija copilei.

Nu-mi place cum trec zilele, atât de neînsemnat și la fel. Îmi ia timp să îmi dau seama ce zi e azi: joi, vineri? Iar orele nu mai zic, abia se luminează că parcă se și întunecă. Am încetat să îmi mai propun să fac una și alta, orice plan aduce inevitabil frustrare. Am încetat să-mi mai fac planuri pentru „timpul liber”, adică somnul ei, viața curge după cum dictează prioritățile fiziologice, cheful, oboseala.

Mi-ar fi mai ușor dacă aș fi altfel, mai mamă de profesie, dar în același timp nu îmi doresc să fiu în altă parte.

N-o să pun poze cu ea pe blog și nici postări cu tentă maternală nu vor fi. Nu știu despre ce voi mai scrie având în vedere că drumețiile vor reîncepe abia la primăvară, iar timp de picat pe gânduri sau de evadat printre rânduri… nu există. Însă am nevoie să mai scriu, iar blogul va fi, ca și până acum, al meu, nu de familie sau de mamă. 

23 Comentarii

  • E normal să fie așa. Încearcă să discuți cu stările tale, cu energiile tale care duc spre frustrare. Energiile și aura ta se propagă și se răsfrâng și asupra copilei. Știm mult, foarte mult, dar în același timp încă nu destul despre ravagiile pe care mentalul nostru le face în viața noastră și a celor apropiați. Din ce se știe la momentul actual, omenirii i-au trebuit ceva mii de ani să conștientizeze cu adevărat ce forță zace în fiecare individ și cu ce câmp și potențial energetic venim pe lume. Ți-ai dorit copilul, ți-ai imaginat ce va urma după nașterea lui …. bucură-te de fiecare clipă, chiar dacă oboseala doare. Nu sunt glume, e pe bune, deși pare abstract. Majoritatea oamenilor trăiesc în durere și cu traume ascunse tocmai pentru că acestea se formează în mediul energetic în care cresc. Citește, când ai timp și chef, materialul scris despre blocaje. Îmi spunea un prieten de curând că el tot ce știe e doar că un copil are nevoie de iubire. Restul nu contează. Eu zic că nu e îndeajuns, mai ales că nah … fiecare înțelege iubirea în alt fel și deși nu dau termenului o tentă relativă, ea totuși există. Copilul din pântec și cel născut are nevoie de iubire, da …. dar iubirea este un fenomen complex și neîntrerupt de gânduri deviante …. Am auzit și am privit vara asta în ochi o mamă care din pricina oboselii și a neputinței a spus cu toată sinceritatea: ”mă uit la ei și pe cuvântul meu dacă nu îmi vine să îi urc în mașină, să mergem undeva, în pustiu, și să-i las acolo”. Și îi venea să plângă. O mamă iubitoare …. de felul ei, care își sacrifică tot pentru cei doi copii, dar a pierdut controlul de prea mult timp. Nu voi uita niciodată ochii care m-au privit și mi-au spus niște cuvinte grele ….. și probabil multe mame au trecut prin astfel de momente. Doar că, vezi tu, totul se asimilează, se cumulează și se transmite energetic. Cu drag, A.

    • Anka, m-ai pus pe gânduri…
      E una din marile mele temeri, să nu încarc copilul cu gândurile mele negative, cu vorbele aruncate aiurea… dar oboseala e atât de malefică :(

  • Eu am ajuns să apreciez zilele alea care treceau fără să ştiu data sau ora curentă. Nu-ţi face griji referitor la subiectele despre care să scrii. Vei avea parte de o grămadă de trăiri care se vor vrea povestite. :)

    La mulţi ani!

    • Și eu le-aș aprecia – aste zile și ore – dacă n-ar avea fundal sonor din plânsete intraductibile, dacă n-ar fi atât de impredictibile…
      Cine știe? peste ani poate o să afirm că acum e fericirea :)
      Ce scriam pe vremuri nu prea era de trebuință nimănui, nu povesteam ceva concret, blogul era anonim, libertate nene! probabil o să mă întorc la „mine” și la scrisul terapeutic, la scrisul ca exercițiu, la nevoia de a abstractiza banalitatea cotidiană… Vedem.
      Mulțumesc de mesaj, la mulți ani!

  • micuta creste si va vrea sa citeasca despre o mama nejertfitoare – despre una fireasca care cu o mana isi piaptana parul ei si cu cealalta ii piaptana parul copilei – nu lasa copii sa-ti amuteasca eul ci fie ca ei sa te implineasca !astfel ei vor fi mandrii de parintii lor all the time!

    La multi ani!

    • Laura, la mulți ani!
      Ai intuit într-un fel dilema mea: nu vreau și nu par să fiu genul de femeie care renunță la ea pentru copil, dar pe de altă parte mă simt cumva vinovată că nu sunt o mamă foarte dedicată (deși, culmea, doar asta fac, stau cu fetița acasă 24 din 24, dar și grija asta poate fi de mai multe feluri).
      Sunt însă adepta ideii că un copil are nevoie de un părinte echilibrat emoțional, nicidecum frustrat. Știu ce am de făcut, dar nu e așa de simplu, nu în aceste prime luni…

    • Așa e Elvira, eu am ales să fiu mamă, iar Miruna a făcut cea mai bună alegere (deși nu prea avea încotro), sunt sigură de asta :)
      Primele luni sunt însă destul de grele și pentru mine și pentru ea, lunile în care adevărata legătură mamă-fiică se conturează până la urmă.

  • Felicitări pentru darul de a fi mamă! Sunt convins că fiica d-stră va fi cel putin așa de isteață precum mămica ei. LA MULȚI ANI!

  • Mai, eu sunt cel mai putin in masura sa comentez pe subiectul asta, dar hai ca-mi las si eu doi centi pe tema.. :)

    Pe blog esti tu, impreuna cu interesele si inclinatiile tale. Faptul ca ai un copil in viata inseamna ca de acuma esti blogger-mamica, dupa cum inainte erai blogger-calator sau cum vrei sa-i zici. Iar faptul ca ai blog poate fi pentru tine un *outlet*, o chestie unde-ti mai zici oful, sau povestesti despre copil, sau orice altceva gasesti de cuviinta pe tema.

    Cat despre partea cu oboseala .. e foarte normal sa te simti asa. Prietena a avut grija de doi pui de pisica timp de o luna, pui care nu deschisesera ochii si trebuiau hraniti din 4 in 4 ore cu biberonul. Dupa o luna de carat puii la munca si toate cele, eram si eu si ea rupti, mental. Presupun ca un pui de om este infinit mai dificil de .. hm, gestionat. Insa tocmai chestia asta te obliga sa ai grija si de tine pe cat poti, nu stiu, sa lasi copilul o zi in grija unui bunic (sau alta persoana), si sa-ti vezi de ale tale, sa te deconectezi, ca altfel prea te apasa. Sa vezi un film, sau doua, sa dormi o noapte fara griji, chestii de baza. Si, vorba unei comentatoare dinsus, daca tu te simti bine, ai o alta energie in interactiunea cu copilul.

    Dar ma opresc aici. Felicitari pentru o sarcina reusita, scuze, n-am mai intrat de ceva vreme la tine :)

    • Hei, Alex, mulțumesc de vizită! Ai fi bun de tată, ai intuit corect niște chestii 😛
      Cu blogul. Eu îl consider tot „blog personal”. Deși am povestit mai mult plimbările, nu mă consider un blogger călător, ci mai degrabă un colecționar de amintiri. Și era și un loc de povestit ofurile, mai ales când era anonim… Și aș putea relua în direcția asta pentru că rudele sunt mai ocupate cu facebook-ul, iar blogurile se citesc mai greu 😀
      Dacă n-am scris o duzină de articole despre sarcină, n-am s-o fac nici despre maternitate, nu-mi stă în fire să devin expertă doar pentru că am aceste experiențe.

      Cu maternitatea. Oboseala e dificil de suportat, gestionat, și nu cea fizică, cât cea psihică. Mai e și fizică uneori, plimbatul copilului în brațe prin casă când plânge dă niște dureri de spate… Sau alăptatul, care a fost cel puțin în prima lună o provocare.
      Filmele m-au „salvat” să știi, în fiecare seară avem program și e momentul când îmi propun să uit greutățile zilei și să mă relaxez… chiar dacă fetița doarme pe mine sau tocmai pentru că doarme.
      Că ăsta e cuvântul fericirii: somnul.

  • Fiti fericiti, voi, familie temerara! Fii sigura ca nu faci mai putin decat alta mama si nici nu exagerezi fata de altele. Voi aveti ritmul vostru, e firesc. Sunteti unici si in povestea voastra doar voi contati.
    Eu zambesc gandului si imaginii voastre din mintea mea, din inima mea, cu tine leganand-o pe Miruna. Ca sa nu mai planga, ca sa doarma, ca sa stie ca-i esti acolo, orice ar fi. Faci exact ce trebuie. Si nu e ceva reflex, e un alt talent al tau pe care il vei intelege ( ca si mine) mai incolo, cand domnisoara va avea “crize” de personalitate!
    Pana una-alta, sa aveti un an cu liniste si sanatate, cu dorinte bine conturate si implinite.

    • Mulțumesc Irina de încurajări. Într-adevăr, trebuie să mă concentrez pe ritmul propriu, să mă relaxez mai mult și să iau fiecare etapă așa cum vine. Și să prețuiesc momentele acestea chiar și atunci când oboseala și lipsa răbdării mă încearcă…
      Un an frumos și ție, să ne citim cu bine!

  • Claudia dragă, bucură-te de orice moment din viaţa Mirunei! Eu mi-am crescut copilul cu cartea în mână, pentru că părinţii erau departe şi nu avea cine să-mi spună una, alta, nu spun că era bine dar nu aveam alte surse, prietenii nu aveau copii, telefoane mobile nu erau şi atunci cartea Mama şi copilul m-a ajutat enorm. Da, în primele luni şi eu parcă nu făceam nimic deşi tot timpul eram lângă el, dar orice zâmbet, orice mişcare de mânuţă, orice privire îndreptată spre mine mă făcea să plutesc.Ce mult mi-a plăcut când a început să stea în funduleţ, când a început să gângurească, în fiecare seară îi citeam poveşti, ziua îi cântam. O să treacă aceste prime luni şi apoi o să începi să-i prepari sucuri de fructe si legume, o să-i pregăteşti mâncărica, ce fumos o să fie! La noi a fost frumos până a împlinit 7 luni, atunci nu ştiu ce s-a întâmplat, ca nu a mai luat în greutate niciun gram până la vârsta de 1 an. Nici acum nu este un mare mâncăcios dar a trecut, a crescut frumos. Cu aceste momente nu o să te mai întâlneşti, deşi ti-ai dori, o să crească şi vei avea alte etape de parcurs, aşa că bucuraţi-vă de orice moment din viaţa ei, spune-i poveşti, cântă-i ceva, fă-i fotografii, peste ani îţi vor umple sufletul de bucurie, povesteşte-i cum este la munte, cât de bine te simţeai după o alergare. Vor trece şi aceste luni de iarnă, ea va creşte şi veţi ieşi la plimbare, ce frumos va fi! Sănătate maximă vă doresc!
    Mariana Nedelea

    • Mariana, n-am apucat să îți răspund ieri, doar să corectez, dar am recitit comentariul tău de trei ori… mi-a inspirat așa o stare de bine :)

      Abia aștept vremurile în care comunicarea dintre mine și ea să fie reciprocă, nu musai să vorbească, dar să pot să mă joc cu ea, să-i citesc după cum zici și tu. Întotdeauna mi-au plăcut copiii un pic mai mari, bebelușii nu au fost o atracție (și nici acum nu mă atrag peste poate, excepție făcând Miruna desigur, însă e drept că acum înțeleg ceva mai mult lumea lor și nu mă mai „sperie” atât de tare).

      Mulțumesc mult pentru încurajările și suportul din ultimele luni, aștept cu drag să ne întâlnim pe poteci cândva!
      Zile frumoase și multă sănătate!

      • Bună Claudia,
        Mulţumesc încă o data! Mă bucur că mesajul meu ţi-a transmis o stare de bine, acesta a fost şi scopul, l-am scris din inimă! Îi doresc Mirunei o viaţă frumoasă iar vouă, o viaţă plină de iubire! Am devenit un pic nostalgică :P, atât i-am cântat, povestit si dansat copilului că s-a făcut actor 😛 şi acum povestim, cântam şi dansăm, dar pe alte ritmuri:). Mâine mergem la Bucureşti, are examen cu public, abia aştept să-l văd! Când era mic, în fiecare seară mergeam lângă pătuţ şi incepeam poveştile, prima poveste era ,,Fata moşului si fata babei”, intr-o seară (n-am să uit acel moment cât am să trăiesc), m-am aşezat lângă pătuţ şi nu am zis nimic, iar el s-a ridicat un pic, s-a uitat la mine şi mi-a zis ,,baba?”, cum să uit aşa ceva??? ştia cu ce poveste încep!
        Vă doresc cât mai multe momente frumoase, priveşte partea plină a paharului (eu sunt optimistă)!
        p.s. referitor la poteci, cu siguranţă ne vom întâlni!
        Mariana

  • Felicitari Claudia si cele mai bune urari pentru tine si pt fetita ta ! Baiatul meu are acum 11 ani, mergem impreuna pe munte dintotdeauna si la schi dinainte de trei ani. Primele 6 luni cu el mi s-au parut cele mai grele, a trebuit sa-mi schimb complet toate obiceiurile de dinainte si sa fiu la dispozitie non-stop. Pana la trei ani a fost iar greu pentru ca pe masura ce incepe sa mearga trebuie sa descopere, sa se catere, sa cerceteze. Si trebuie sa fii mereu in alerta gata sa-l feresti de biblioteca care se prabuseste, de sertarul care vine peste el, rotitele masinutii pe care vrea sa le inghita etc. Apoi intre 3 si 7 ani, de cate ori am ramas cu el cu febra, am chemat salvarea la miez de noapte, internat in spital cu insuficienta respiratorie in urma unei raceli puternice … Dupa asta devine tot mai rezistent si mai independent. Intotdeauna insa vei avea o grija ca parinte, de asta nu vei scapa toata viata. Dar e un privilegiu si o minune care trebuie pretuita la intreaga valoare, nu toti au norocul acesta !

    • Uite asta cu „sa fiu la dispozitie non-stop” a fost o piatră de încercare pentru mine. Spun a fost pentru că am depășit momentul, să prelungesc adaptarea ar fi devenit agonie și chiar nu e cazul, nu va rămâne bebeluș pentru totdeauna, va crește și treptat o să putem face și alte lucruri împreună, nu doar hrănit și schimbat scutece.
      Mulțumesc mult pentru mesaj, sănătate multă și cât mai multe experiențe frumoase cu puștiul!

      • Ah, nici eu nu sunt facuta sa fiu 100% mama.papa+caca+curat+cumparaturi nu ma implinesc: de pe la 2 luni am intrat intr un ritm ce mi-a adus si hobby urile. Poate ca am resimtit dur faptul ca tati era in delegatii toata saptamana …. poate ca sunt mai batrana-la 20 ani nu as fi avut dileme din astea😀

  • Un an 2017 mai Bun! Si felicitari pentru Miruna din casa!
    Ca mama de copila de 9 aproape, iti zic ca toate trec. Inspira, bucura-te de fiecare zi, chiar si de alea proaste. Toate trec😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *