Asa cum ziceam intr-un articol mai vechi am fost la Pastele Cailor la Targoviste. Sarbatoarea nu e foarte cunoscuta nici macar de targovisteni si este cu-atat mai mult o bucurie c-am ajuns acolo. Cel putin in prima faza daca nu era marea familie orasul.ro n-ar fi fost nici spectatori. Impresiile mele au fost dintre cele mai variate si mai coplesitoare.
In primul rand vremea a fost extrem de nehotarata.
Am ajuns in gara, ploua.
Am ajuns la destinatie s-a facut soare.
Am plecat sa mancam ceva, ploua.
Am continuat excursia, din nou soare.
Una peste alta insa, am gasit un oras curat si multa Liniste.
Un oras prietenos si plin de istorie.
Sarbatoarea este una traditional bulgareasca.
La Targoviste are loc in cartierul Matei Voievod situat la marginea orasului unde traiesc aproximativ 2.000 de bulgari.
Inainte de iesirea la camp pentru inceperea muncilor de primavara, caii sunt dusi la biserica pentru sfintire.
Nu stiu daca si concursul de dupa face parte din obicei.
Probabil din obiceiul locului, da.
Apoi oamenii. Extrem de calmi, de relaxati.
Nu se enervau daca le faceai poza.
Unora chiar le placea.
Isi pastrau expresia fetei cand obiectivul tintea spre ei.
In Bucuresti… n-ai sa vezi asta!
Apoi caii. Nu erau cai de curse sau de echitatie.
Cai folositi in agricultura.
Unii dintre ei te impresionau de-abinelea.
Ca acesta din imagine, numarul 6.
Iti dadea senzatia ca si-n mintea lui sunt o mie de ganduri.
Tu Numar 6 ai fi cap de afis de-ar fi sa fac unul!
Copiii. Draguti foc. Se bucurau, aplaudau.
Multi imbracati in straie populare.
De data asta am avut bomboane la mine.
Si strengarul care mi-a castigat simpatia mi-a multumit si apoi le-a impartit cu tovarasii lui din caruta.
Revin la cai. M-au mai impresionat si dragutii astia doi. Exista o armonie extraordinara intre ei. Se alintau unul pe celalalt, isi mangaiau coama unul altuia. Din ochii lor simteai valurile de blandete…
Acest alb frumos avea un soi de prestanta care venea poate din tinuta lui eleganta sau dintr-o tristete purtata cu demnitate…
Castigatorul a fost insa numarul 11 (dar al sufletului meu tot numarul 6 ramane…). Cum se intampla de obicei ca si la oameni, acest cal era intr-adevar cel mai frumos, cel mai aratos, foarte bine ingrijit, cu un soi de mostenire ereditara de rasa, un pic dresat… ce mai, merita sa castige si cu toate astea nu mi-a inspirat nimic. Pentru ca nu doar ochiul ar trebui incantat si nu doar aspectul „ca la carte” conteaza…
La final am găsit o cumpană… Imi plac tare mult si se gasesc din ce in ce mai rar si iata! unde nu te-astepti. Cu toate ca urasc statul in cumpana… la figurat.