cu pasii mici prin vise mari

24 noiembrie, ora 7.30.  Se-aude o bataie in usa. Nervoasa rau.

Si desi pasii mei se-aud zgomotosi in timp ce ma apropii sa deschid, bataia continua. Ce naiba??! Mormai un Vin! Vin! in timp ce caut cheia. Ma gandesc o secunda care-i sensul bun de rotire a cheii, iar bataile continua enervant de tare si ma intreb cine poate fi si de ce nu ma uit pe vizor. Eh, da… pentru ca nu ajung sa vad prin el nici daca ma ridic pe varfuri. Totusi as putea intreba cine e, dar cineva necunoscut n-ar bate asa… si intreb cu-o voce ragusita inca de-atata somn Cine e! si mi se raspunde Politia! Rad, rad si recunoscand vocea deschid in sfarsit in timp ce-mi aranjez parul, evident incredibil de ciufulit. Ma indrept de spate si-mi pun mainile-n sold ca oltencele la marginea ogorului. Bine ma, la ora asta se vine, asa se bate, asa se raspunde? Acum c-ai venit intra si fa bine sa ma astepti pana ma trezesc mai bine.

Si ma duc in pat, trag iarasi plapuma peste mine si-adorm. Cand ma trezesc mi se pare asa de straniu c-am visat ca venise cineva. Si da, pe fotoliu stateai si ma priveai de parca erai o statuie antica. Rad amuzata de asemanarea evidenta dintre tine si-o statuie. Acum chiar ca fac ochi si ma trezesc de-a binelea. Bah, eu ti-am deschis? Cica da… Si tu ce pana mea m-ai lasat sa dorm? Zice ca n-a avut ce sa faca.

Ma intrebi daca poti fuma. Ok. Sa-mi dai si mie una. Ti-ai permis sa faci cafea. S-a si racit intre timp, dar e buna asa adusa langa pat. Iti multumesc abia dupa ce beau. Raman sub plapuma hotarata sa nu ma ridic curand. Sunt incurcata evident. Nu te asteptam! Zici ca nici tu nu te asteptai sa vii.

Si asa… stam de vorba zi de iarna pana-n seara. Ceasul din perete merge din ora in ora, se lasa semiintunericul, apoi intunericul, apoi nu ne mai vedem… tu pe fotoliu, eu aici sprijinita intre perne. Mi se face somn, tare somn, tu ma rogi sa dorm si adorm.

A fost noapte si s-a facut zi. Fotoliul e gol. O alta cafea e langa pat, de data aceasta fierbinte. Se vad aburi cum se ridica si simt caldura aceea cuprinzandu-ma brusc. Alerg spre bucatarie, spre baie, nu mai e nimeni nicaieri. Intr-o scrumiera o tigara inca mai arde incet…

E inca 24 noiembrie. Ora? Nu stiu… ceasul a stat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *