Bunarul

bunár n., pl. e (sîrb. bunar, d. turc. bunar și punar, puț). Ban. Olt. Puț.

Adică cel de mai jos:

bunar, fantana cu roata

bunar sau fântână cu roată (Oltenia, Gorj)

Acum 13 ani când am venit în Bucureşti vorbeam ca la mine acasă în Gorj, cu regionalisme, oltenisme şi pocisme (adică variante de cuvinte care nu există decât în lenea omului de a vorbi corect şi pe care le moştenisem fără să le analizez prin prisma gramaticii învăţate la şcoală). Accent de olteancă nu prea aveam, mult-menţionatul perfect simplu folosit cu moderaţie, doar când trebuie, dar aveam totuşi un accent ciudat, drept dovadă că am fost întrebată în vreo două rânduri dacă sunt româncă.

Am remarcat în scurt timp că foloseam cuvinte pe care cei din jur nu le înţelegeau, nici măcar olteni de-ai mei. Bunar a fost unul dintre ele şi chiar dacă în alte cazuri am folosit sinonime pentru a mă face înţeleasă, la acest cuvânt n-am voit renunţa. Nu ştiu de ce, dar cumva mă identificam prin el cu locul natal. Nu e un cuvânt-simbol, defineşte o fântână cu tuburi din care scoţi apă cu ajutorul unui scripete cu lanţ.

Ce-i drept, zona Gorjului de la vest de Jiu are mai degrabă influenţe din Mehedinţi, Banat, sârbeşti iată, plus unele vag ardeleneşti transmise datorită circulaţiei nord-sud înlesnite de Valea Jiului decât influenţele adevăratei Oltenii de la vest şi est de Olt de la care perfectul simplu se lipii mai mult oţâră de noi. Cel mai simplu exemplu e că la mine în sat nu se pomenii de praz până la Amza Pellea şi nici vinului roşu nu-i zisărăm vreodată zaibăr.

În timp am renunţat la unele regionalisme, am “corectat” unele exprimări, dar am păstrat acele cuvinte-reper de care nu m-aş lăsa despărţită cu toate dicţionarele lumii şi pe care e suficient să le rostesc şi-n minte pentru a retrăi instant amintirile unei copilării la ţară.

Bunar e unul dintre ele şi primele amintiri sunt când, deşi eram un om micuţ de şase-şapte ani, mă străduiam să-i conving pe toţi că ajung la roată şi pot trage* apă din el. Şi da, trăgeam, şi de fiecare dată mă apuca frica pe final când găleata se apropia de gura bunarului şi mâna îmi tremura pe mânerul roţii în timp ce o roteam şi mai vârtos de se izbea toarta găleţii în roata aia mică de sus (pe care mai mereu mi-o închipuiam plesnind) şi abia atunci mă ridicam pe vârfuri, întindeam mâna liberă după toartă şi trăgeam găleata pe marginea de beton. Apa făcea un mic val ce sărea şi-nafară udându-mă pe tricou, dar era potrivit de rece şi bună cum parcă nici o altă apă nu e. Abia atunci îmi relaxam mâna de pe mânerul roţii, aveam impremeuri roşii pe degete de la atâta strânsoare şi o întindeam spre capacul de lemn împins peste cealaltă jumătate a gurii bunarului  spre a-l trage înapoi şi a acoperi la loc gura aceea neagră de răcoare unde apa încă mai plescăia în adâncuri.

*expresia folosită e de a trage apă şi nu de a scoate.

 

3 Comentarii

  • Eu nu ma las mai de oltenisme, nu ma las. Nu stiu de ce as face-o. Chiar asa mult sa deranjeze un timp verbal?
    Eu intotdeauna fusei azi, eu niciodata nu am fost astazi. De ce?
    Pentru ca asa s-a intamplat sa ma obisnuiesc eu sa vorbesc.

  • @Dunia: “Eu intotdeauna fusei azi, eu niciodata nu am fost astazi” – iata frumusetea perfectului simplu! Daca nici verbul nu ne apropie de traire si fiinta, atunci nu stiu care alta forma de cuvant ar putea-o face??!

    E adevarat ca asa ne-am obisnuit vorbii si umbland prin lume iti dai seama ca vorba te identifica, te localizeaza, iti da originea. Eu am simtit acut ca “limba e patria” simti abia cand, m-am indepartat de ea, nu atat prin vorbit, cat prin ascultare.

  • Legat de cuvinte, formele regionale ale unei limbi, ii dau acesteia savoare. Moldova, Transilvania, Oltenia ar fi mai sarace fara cuvintele rotunjite si leganate, fara articularea clara si rara sau fara perfectul simplu si debitul verbal. Poate mai mult ca alte obieceiuri si traditii, limba//regionalismele folosite//dialectul in care vorbim reprezinta o puternica identitate culturala si o ancora proprie pentru ceea ce inseamna acasa pentru fiecare din noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *