A inceput deja

Maine voi simti iarasi mirosul sinelor,  voi bea cate o cafea amara in fiecare gara, voi visa cu ochii deschisi pierduti in lanurile galbene de floarea-soarelui cand trenul ma va duce departe. Cand voi fi mare vreau un tren numai al meu (poate de asta nu mai cresc odata :) ). Si o gara numai a mea, unde calatorii pot fi cu adevarat liberi. Destinatii catre oricare dintre zari, iar pentru cei care raman… un ceai cald, o vorba buna la o tigara.

Ma duc sa ma odihnesc, in sfarsit, si e pe bune de data asta. Ce atata concediu in tari calde, ce atata munte… va zice maine dupa-amiaza mama dupa ce-mi va pregati masa si se va aseza strategic astfel incat sa-si lanseze eficient primul raid de intrebari. Pentru inceput va trebui sa suport cu strasnicie observatiile de genul slaba, mai slaba, palida-nepalida si spre binele meu sper sa nu am cearcane serioase. Un pic de prospetime si de energie si gata! o sa fiu ca un fluturas si jumatate din grijile lor se vor pastra pentru adevaratele intrebari… alea cu greutate.

Apoi as putea sa ma duc sa trag un pui de somn dupa atata drum, dar presimt ca voi fi invitata sa vad ce s-a mai cultivat prin gradini, cati purcelusi avem, ce s-a mai schimbat prin curte. Aaa – am uitat sa va zic si chiar vreau sa ma dau mare si sa va fac in ciuda – ma duc la tara. Undeva in Gorj, intr-o zona subcarpatica cu dealuri multe si nalticele, cu paduri, cu poieni frumoase, livezi, fanete si cer instelat cat sa-ti para rau ca trebuie sa mai si dormi.

Eu zic de pe-acum ca vreo doua zile o sa zac, o sa dorm mult, o sa mai scot capul pe-afara pentru una-alta, dar a treia zi mama o sa-mi propuna niste chestii legate de udatul ardeiului pe racoare, dis-de-dimineata cum altfel, si apoi altele si mai  importante cum ar fi culesul pastailor verzi de fasole pentru conserve sau de ce nu, al rosiilor pentru bulion.

Nu suna deloc rau… sunt maniaca atunci cand vine vorba de rosii proaspete din gradina, aromate de nu mai poti manca o luna de-astea cumparate si din care imi place sa musc ca dintr-un mar. Rosiile sunt taiate felii mari si apoi trecute prin sita, toata operatiunea se face afara sub bolta deasa a vitei-de-vie, iar sucul rosu si inspumat va fi pus sa fiarba intr-un tuci urias pe pirostriile din curte. O sa fiu responsabila cu focul, neaparat potrivit, nici prea groase lemnele, nici prea subtiri si din cand in cand trebuie mestecat cu o lingura maaare de lemn… cam cat mine :)

Intre timp tata e posibil sa faca tuica, iar in jarul de sub cazan sa-mi coaca porumbi si cu siguranta ma va chema cand primii aburi vor urca pe teava fierbinte, vor trece prin racitor si se vor transforma in stropi de alcool, ca sa gustam fruntea si sa ne dam cu parerea. Simt de pe acum aburii fierbinti si intepatori ce imi vor invada mai intai narile, imi vor ustura apoi ochii si imi vor arde buzele ce abia vor atinge paharul. Trebuie sa beau putin, sa gust macar, iar sa dau un verdict ar fi foarte indicat. O sa ma stramb toata, o sa fie tare rau tuica aia, o sa ma arda pana in stomac, dar e un moment solemn pana la urma. Si viu.

Dupa-amiaza se lasa cu ceva caldura si ne vom retrage in casa unde zidurile de caramida pastreaza o racoare placuta. Probabil ca voi adormi brusc de oboseala, mama si tata se vor uita pe Etno sau la Tanar si Nelinistit (am inteles ca inca mai continua si incep sa cred ca il vor prinde si copii mei neplanificati), iar ora 5 ne va prinde iarasi prin curte cu treburi… vorba ceea: daca n-om avea, se vor gasi :)

Mai pe seara voi lua-o incetisor spre deal. Sper sa nu ma mai supere genuchii prea tare ca am si eu ritualul meu, adica o tura completa pana sus, pe langa fantana de sub nuci, pe potecile de nisip auriu, prin poiana spre culme, apoi pe drumul culmii pana la mesteacanul meu si intoarcere pe deasupra casei lui frate-miu. Vor fi opriri dese sau chiar foarte dese, culinare, mai intai in livada pe la pruni si meri, apoi tufisurile cu mure, apoi parul timpuriu din via vecinilor si tot asa.

Voi face poze la apus.

Voi alerga putin cat sa simt vantul prin plete, viteza cu care te deplasezi de unul singur, sa simt pamantul sub picioare si iarba infasurandu-se pe glezne si apoi ma voi odihni in iarba intr-o liniste smintita de cantecul greierilor si acoperita doar de cerul albastru-ntunecat al inserarii.

Updates…

E chiar mai bine decat mi-am imaginat sub imperiul nerabdarii. Doar cateva indicii: am fost la pescuit dis-de-dimineata, am mancat mure, prune, mere am urmarit berze prin iarba inalta, m-am jucat pana la epuizare cu cateii, am alergat cu Printu’-unul din caini, am copt porumbi, am facut tuica si-am si gustat evident, am mancat placinta cu branza atunci fierbinte scoasa din cuptor, mi-am baut cafeaua afara in gradina printre florile maica-mii de doi metri de-nalte. Am facut si poze, dar mi-am umplut mai mult sufletul :) Mai am doua zile si inca multe de facut… (aceasta pauza de net datorata unui modem e o mica cadere in ispita pe care sper s-o remediez… stand departe).

Pe curand!

5 Comentarii

  • Te invidiez in sensul cel mai bun cu putinta al cuvantului. Adica ma bucur nespus pentru tine (si cealalta jumatate o pastrez pentru mine :D). Am lipsit putin, m-am intors si acum recuperez evenimentele de pe blog: nu-mi ramane decat sa ma delectez cu atmosfera bine cunoscuta de pe meetsun! Calatorie placuta. :)

  • Din fericire n-a durat atat de mult, dar imediat dupa scoala mi-am luat si eu pauza de munte (nu atat cat tine, ce-i drept – de aceea te invidiez :) ).

  • Update-ul e incantator, m-a interesat cel mai tare… Revino asupra jocului cu berzele si detaliaza degustarea de apa tare…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *