7500 – o oră până la start, startul altora

Acum un an ca şi acum doi ani mă pregăteam pentru 7500. Ultramaratonul montan 7500. Aş putea spune că 7500 e o amintire uriaşă pe care o poţi repovesti de sute de ori fără aţi pierde entuziasmul. A început dintr-o nebunie. Nici nu-mi amintesc bine, eu şi Mike, Mike şi eu. Şi a ţinut doi ani.

Anul ăsta nu merg la 7500 şi cine ştie dacă voi mai merge vreodată. Nu simt nici un regret. Am fost, am putut, am urcat pe podium chiar. De fiecare dată. Sunt o mare norocoasă şi n-am luat nicidecum chestia asta de-a gata. Remember…

ediţia 2010, locul III, 90 de km prin Bucegi
ediţia 2011, locul II, 45 de km prin Bucegi
ediţia 2012, fără loc, 0 km prin Bucegi

Aş fi avut cu cine merge şi anul acesta, aş fi avut alături tot un prieten, dar ceva nu s-a mai aliniat sau pot spune că s-a aliniat altfel. Mă uimeşte faptul că nu simt nici un regret. Mă aşteptam să mă încolţească. Peste câteva ore e startul… startul unde puteam să freamăt. Zero adrenalină, zero dor, zero ambiţii. M-am gândit totuşi că azi începe 7500 şi-s puţin curioasă despre ce vor face unii-alţii. Justificări am, destule chiar.

Acum mă dor genunchii. Nu tare, dar destul, iar 7500 e dur.

Acum ştiu traseele. Nu cât să nu mă mai intrige, dar cât să-mi doresc să le văd la pas domol.

Acum nu e Mike. Şi 7500 e un concurs de echipă şi de prietenie. Plus tradiţie.

Acum nu e momentul potrivit, nu am starea, chemarea. Şi eu nu-s atât de ambiţioasă pe cât să mă ignor.

Şi o să mă gândesc la cei care aleargă, de peste drum, din Crai. 

5 Comentarii

  • @Geocer: eu nu dau vina pe caldura si pe oscilatiile umane de sus-jos. Cred ca acum sunt intr-o stare mai nedefinibila – oamenii ii spun pauza ca sa se scuze, eu prefer sa o iau ca atare pana imi dau seama in ce directie vrea s-o apuc. Cat priveste maratoanele montane, fii sigur c-o sa revin in peisaj, doar ca-mi odihnesc energiile.
    Intre noi fie vorba, n-am fost la 7500, dar am avut micul meu maraton de week-end, ce-i drept fara spectatori si podium 😀

  • Normal ca si noi ne-am gandit la 7500…nu la start…atunci bicicleam pe undeva prin paduri, ci la ora de finish. Noi tocmai ne trezeam si mancam si ma gandeam ca oamenii tocmai sunt pe ultima suta de metri. Si cand am venit acasa ne-am uitat si la rezultate normal :). 7500 e o amintire vie si chiar daca vor mai fi si alte ultramaratoane, primul nu se uita niciodata.

  • @Mike: si noi ne-am gandit la ei cand am vazut ce caldura e in Crai pe unde ne-am facut si noi un fel de maraton cu finish pe la 12 noaptea 😀

    Si da, si eu m-am uitat repede la rezultate 😀

  • Interesant – cam asa gandeam si eu cu o saptamana inainte de concurs, de Bucegi, ca anul asta o sa fie fara mine… nu-mi puteam inchipui cum o sa fie asa… iar cu cateva zile inainte planetele s-au aliniat intr-un mare fel, eu am avut certitudinea ca nu lucrez atunci, iar un prieten a ramas fara partener la tura scurta, iar eu am zis ca totusi e posibil sa fiu acolo… si am fost, si a fost al treilea an in care m-am auzit strigat acolo, in fata :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *