Prima ie – jurnal, luna VII. Încheiatul cămășii, poveste migăloasă cu final neașteptat


În altițe mi-am lăsat gândurile maternale, cu mătasea încrețului mi-am netezit răbdarea și deodată cu râurile copila mi-a crescut sub ochi. Acum cămașa e gata, iar eu sunt gata să merg mai departe, am atâtea altele de făcut, mai ales că pornesc la drum îmbogățită cu experiența unică de a fi făurit ceva și cu o mândrie departe de păcat.

...citește mai departe ↑

Când nu alerg, mă gândesc la alergare


Alergarea este în continuare o terapie, un mod de-a fi în natură, iar când e nevoie – o evadare, însă componenta strict sportivă capătă mai multă atenție din partea mea. Probabil și pentru că la 37 de ani nu mai vreau să trăiesc pierdutul vis adolescentin, ci să mă bucur de mișcare în mod constant și pentru cât mai mult timp posibil. Pe de altă parte, nici nu era greu să evoluez în direcția asta de când am dealul în spatele casei și goana s-a transformat în stil de viață.

...citește mai departe ↑

Căldura unui 1 Martie alb

Pentru frigul exterior există haine, există întoarcerea acasă, există un ceai cald, o supă, o îmbrățișare. Frigul interior este cel de care ar trebui să ne temem, acel frig pe care nici somnul profund nu-l amorțește, nici fericirea lucidă a conștientizării lumii nu-l gonește din stomac, căci pentru el nu există alt leac în afara iertării și înțelegerii de sine. Iar acestea vin greu, trec multe și geroase anotimpuri peste tine până te reclădești.

...citește mai departe ↑

Tâmpa, dacă n-ar fi ea, ce-aș mai fi eu


Cu zăpezile ce tot vin și pleacă, mersul cu Miruna pe munte s-a redus destul de mult, drumețiile sunt mai rare și mai scurte. Când ea doarme și soarele sau ceața mă ademenesc, când am nevoie de pădure ca de terapie, atunci alerg. Cert e că mă simt mult mai bine de când locuiesc sub pădure, sub Tâmpa, asta nepresupunând că fac și mai multă mișcare, ci doar că am confortul că o pot face oricând, dar mai ales, la nevoie. Nici de priveliște nu m-am săturat încă, de multe ori nici nu mai simt nevoia să ies, îmi ajunge să deschid geamul și să privesc pădurea.

...citește mai departe ↑