Parfum de primăvară

Şi anul trecut de 1 Martie a nins (morala: de-asta e util blogul şi mai ales, pagina de arhive, am pus una sus în bara de meniu ca să mă pot uita mai uşor la ce-am scris acum un an sau doi sau chiar trei).

Nu neg că zilele de genul ăsta mă întristează oarecum fără să existe motive anume şi oricât le-aş căuta pentru a mă justifica mie în primul rând, tot nu găsesc ceva care să treacă şi de filtrul logic, nu doar de cel sufletesc. Nu dau vina pe astenie că încă nu-i vremea asteniei, dar şi când o fi, să te ţii!

Cu aşa zăpadă mare, ghioceii nu s-au grăbit să se arate, în schimb zambilele (de seră) sunt colorate şi parfumate cum doar ele pot fi.

Şi ca să trec în registrul de mitsaninsme, n-am putut să nu mă gândesc azi la toate gesturile frumoase ce mi s-au întâmplat de-alungul timpului, chiar şi atunci când 1 martie era o zi oarecare

Aşadar, azi mă voi gândi la voi, aceia care fără să ştiţi mi-aţi adus zâmbetul pe buze şi mai ales, în suflet. Poate nu ne-am mai văzut de-atunci, n-am mai vorbit, poate au fost gesturi fără o importanţă anume. Multe dintre ele au dispărut pierdute prin amintiri, nu mai ştiu exact cine şi ce, în ce an, dar îmi amintesc că au existat căci simt şi-acum căldura rămasă în urma lor.

1 martie. flori mov de primavara - zambile

p.s. 1 Martie ar fi putut fi cu siguranţă o zi oarecare dacă m-aş fi născut în altă parte :)

Update: inspirată de puzzle-ul lui Gabi am scris şi-o poezioară:

Florile de Mărţişor
vin de sus din norişor
toate albe şi pufoase
cu petalele geroase

Cât mai ninge? se întreabă
ghiocei nerăbdători,
şi-o zambilă le răspunde
că la seră-i plin de flori

Postări asemănătoare:

You can leave a response, or trackback from your own site.

8 Comentarii la “Parfum de primăvară”

  1. Roze says:

    :)
    de 1 Martie iti trimit un gand bun si o primavara frumoasa si cat mai multe postari!

  2. MeetTheSun says:

    @Roze: multumesc asemenea, fata cu nume de floare :)
    Sa fie un an bun cu ture frumoase ca de scris, gasim timp.

  3. GabiR says:

    Natura e tare sugubeata si anul asta. Mi-am amintit de martie trecut, citind randurile tale. Dar de data asta chiar simt parfumul Primaverii. O fi din cauza soarelui care mi-a incalzit sufletul toata ziua, o fi din cauza zambilelor care mi-au imbatat simturile de-acasa pana in birou, o fi din cauza oamenilor cu suflete aas frumoase care ma inconjoara in viata reala sau cea virtuala :)
    Sa ai o Primavara asa cum iti doresti!

  4. Viorica says:

    Un martisor si de la Calarasi si o primavara cat mai frumoasa.
    Sper ca pana de ziua ta sa infloreasca si ghioceii, dar pana atunci iti transmit niste ghiocei de Macin http://cristeaviorica.blogspot.com/2012/03/ghiocel-galanthus-plicatus.html

  5. MeetTheSun says:

    @Viorica: asta da surpriza placuta! Multumesc frumos :)

  6. iti doresc o primavara frumoasa,cu ture prin munti,vai,creste,parcuri si pace sufleteasca,iertare si iubire!

  7. MeetTheSun says:

    @Ciprian: multumesc, ultima parte a urarii mi-a suras cel mai mult.

    @Dunia: de pus in piept, dar nu prins de haina ci de suflet. Multumesc.

Leave a Reply


View in: Mobile | Standard