p.s. de obicei scriu o caruta de cuvinte si nu prea zice nimeni nimic… cum am trantit gandurile in forma lor pura, fara majuscula si fara umbrela, cum am provocat multe inspiratii…

pentru ca…. a fost odata….
a fost odata demult, castel de piatra… la inceput fara forme placute, dar 3 valuri au luat in trecerea lor bucatile in plus, le-au tarat departe in mare, si le-au pierdut, iar castelul arata parca desprins dintr-un basm…

3 valuri au fost, dupa care marea s-a linistit, cum mai face uneori… fara valuri, parea o imensa oglinda, in care castelul de piatra s-a privit….”Ce frumos sunt!” gandi el. Si era fericit. Si-n fericirea lui a devenit ingamfat. Nici nu a mai privit vreodata marea. Si nu a luat in seama celelalte valuri, care au fost apoi multe… si care l-au macinat incet, incet fara sa-si de-a seama… dar, el era ingamfat, era castelul frumos, era fericit… sau asa parea, sau asa credea…

si-a dat seama prea tarziu, ajunsese doar un bob de nisip… pe care marea furioasa, pe ingamfarea lui, l-a tras cu violenta, in adancul ei, in rotocoale si spume… Se credea pierdut bobul de nisip… si pierdut a fost mult timp…

[...]dupa mult timp si cautari, s-au regasit toate bucatile ce formau odata castelul de piatra… s-au regasit sub forma unui castel de nisip… si au fost mai fericite decat au fost vreodata… atat de fericite, incat au decis sa fie castel de nisip pentru totdeauna… Si de data asta fericirea nu era din frumusetea lui… era altceva… un altceva placut.

******************************

Draga castel de nisip, ce nu stii tu, e ca ai fost cladit de niste copii, fiinte pure si inocente, care te-au creat cu dragoste, si au pus suflet, care au chicotit, si au alergat prin valuri dupa bobitele de nisip. Copii, care nu au plans cand ai fost luat de val, ci au ras, iarasi chicotind, si apoi te-au cladit din nou cu aceeasi pasiune pura, copilareasca… Asa ai aparut castelule, din dragoste… Da, din dragoste… asa apari, dispari, si iarasi apari…

Si mai tine minte ceva: castelele de piatra sunt facute de oamenii mari, care sunt cuprinsi de altfel de sentimente… Ei nu se bucura, muncesc ani de zile sa-l ridice… frumusete, creata artificial… Pentru a satisface pofte… Pentru castelele de piatra se duc lupte, acestea sunt cucerite, si sunt ravnite de multi oameni… Se construiesc greu, se distrug incet, dar sigur… ajung ruine… da, ruine… si nu le reface nimeni…