Cu dreptu-n stangu
Aseara, oras, vitrine. Vorbe pe care le prindeam din vant. Ce spunea unul-altul se completa… mai adaugam doar virgule, pauze de expresie, cateva cuvinte in paranteze timide… poate.
Vitrina neagra si pasi. Un mers pe care il recunosc din prima. Al meu. Imi atrage atentia faptul ca doar picioarele se vad. Fara corp. Doar o pereche de picioare. Negre. Un mers putin leganat, putin schiopatat. In spate – decor si lumini… asa ca sunt doar ele… nici macar eu.
Un picior drept ce calca apasat spre interior, putin nesigur totusi. De-aici schiopatatul…
Un picior stang ce parca fuge de acest drept suparat. Fuge si apoi revine. De-aici leganatul…
Par o pereche stranie, nepotrivita si totusi impreuna se apropie si de despart… intr-un vals. Sau nu… ca ele nu stiu decat un vals de conjunctura.
Secundele trec si pasii mei se apropie de vitrina neagra. Luminile orasului insa disting dincolo de nuante si proiecteaza mai bine decat pot vedea negrul pe negru, negrul din negru, si ne apropiem unii de altii…
Imi citesc in pasi ziua de maine. Imi simt in pasi asteptarile. Imi las sub pasi urmele… poate le vei recunoaste.