Adiere urbana
Acum doua saptamani mi-am cumparat o bere la 0.33l din doua motive pe care doar femeile le-ar putea intelege: unu, m-a intrigat ideea de a-mi lua o bere (nu neaparat s-o si beau) si doi, mi-a placut forma sticlei.
Asta-seara caldura mare! 
Toate ferestrele deschise, dar nici urma de adiere fie ea si una urbana. Prin urmare Sete, sete combinata cu lene, una mai nesatula ca cealalta. In ajutor mi-a venit cea mai proasta idee: o punga de popcorn la microundite si uite asa am ajuns la frigider mai mult dusa taras de gatul uscat si sarat decat ajutata de picioare.
Deschid frigiderul, ma uit la sticla de bulion, la cutia de lapte si chiar la o sticla subtire si alba de uzo dupa care tresar pofticioasa la sticla de bere ce zacea nemiscata de cand s-a procopsit cu asa stapan ca mine. O apuc zdravan si-o agit, mai sa-i dau una peste fund ca sa-i sara dopul. Caut ca intr-o transa cheia, o gasesc, dechid berea ce incepe sa se reverse pe masa, sorb si eu din spuma alba cum am vazut la altii si salvez bucataria de la inec.
In timp ce beau realizez ca mintea si-a imaginat un Tedi, spre stomac cobora de fapt bere, iar in drum spre dormitor simt din plin adierea urbana ce se lasa cu apetisant miros fierbinte de vinete la cuptor…
Mi-asez berea langa. Si scriu.
Astazi, am trecut pe langa un batran care vorbea singur:
” – Caldura mare. Mare caldura. Caldura ne trebuia noua? Nuu…caldura, ci vin!”