Dacă ghiveciul gol de pe birou ar fi rămas gol, aş fi fost lipsită de emoţia unei plante care îndrăzneşte iată, să înflorească deja…
______________
De câteva zile m-a tot luat valul melancoliei cu florile astea, tânjesc după câmpuri întregi, cât mai sălbatice, fără pretenţii de culoare, parfum, raritate, amestecate poate fără noimă; îmi amintesc cu nostalgie vremurile când schimbam odată la câteva zile bucheţelele de flori din vază spre mustrarea mamaiei care nu înţelegea de ce aduc toate buruienile de pe câmp în casă…
M-au fascinat dintotdeauna nuferii albi şi m-a intrigat fragilitatea macilor,
Am răsucit cheia şi-am intrat. Mirosea a aer închis. Au trecut 9 zile de când am plecat. Am deschis uşile una dupa alta şi nu pot descrie cât de bine m-am simţit revenind acasă. Mi-am udat florile. Realizez că va trece cu timpul, că locul însemnat e cu totul altul decât locul unde dormi, e normal să fie aşa, dar atât timp cât există acest sentiment vreau să mă gândesc la viaţă şi nu la moarte, la speranţă şi nu la dezamăgiri, la dragoste…
P.S. Nici nu aveţi habar cu ce m-am întors din deltă
Azi fac 1 an de când merg pe munte, de când urcând în Baiului spre Poiana Narciselor am lăsat libertatea să mi se scrie sub tălpi şi aripile să prindă zbor aici pe pământ… A fost ca şi cum dorul nenumit dar mereu prezent şi-ar fi găsit leacul, ca şi cum lucrurile menite să fie într-un fel ajung să fie în acel fel… De aceea unul din marile mele crezuri e că toate se întâmplă cu un rost, iar combinaţia dintre răbdare şi perseverenţă e cheia.Nu e suficient să-ţi doreşti ceva, trebuie să simţi că-i aparţii deja, fără să-l ai încă, fără să-l găseşti, fără să aştepţi împlinirea prin el...
Azi sărbătoresc, dar culmea, nu pe munte, ci în deltă, nu urcând ci vâsling. Ne vedem peste o săptămână.
In camera rasuna jazz de la Radio Bucuresti. Eu – impachetez. Va fi ultima seara aici.
N-as fi crezut ca viata poate incepe intr-o camera urata si demodata pe care am colorat-o in rosu si negru si verde. Acum cred. Nu-mi pare rau ca plec, ce e in suflet in suflet ramane, dar voi duce dorul dupa-amiezilor insorite cand scaldata de soare, camera mea mi-a parut de-atatea ori un palat…
Legenda:
Benji (ficusul meu) inainte sa moara…
stergarul de la mamaia mamaiei…
o vaza rosie din lut…
piatra din Baiului, prima mea tura pe munte…
soarele…
si… ceasul din perete pe care l-am scos la crop,
asta seara, fara Timp.
Întotdeauna am avut o părere bună despre munca brută. N-am optat neaparat pentru ea din moment ce am hotărât să învăţ bine şi să plec de la ţară, dar am găsit în ea acele momente de introspecţie sinceră de care orice om are nevoie.
Ce mai tura-vura, de trei zile-ncoace, gura-mi tace, mâna-mi face, iar gândurile rumegă în liniştea interioară pe care munca o creează tocmai prin zgomotul fizic din exterior. E foarte interesantă senzaţia care te cuprinde, cu cât munca e mai grea, cu-atât munceşti mai cu îndârjire…
Munca e una dintre posibilităţile apropierii cu adevărat de lucrurile din jurul nostru; cum altfel mi-aş fi cunoscut pereţii centimetru cu centimetru dacă n-ar fi trebuit să dezlipesc încăpăţânatul tapet sau dezonoranta humă?! Abia acum pot spune că-mi întâlnesc casa… şi mai e muuuuuult de muncă
***
… şi simţeam fericirea invadându-mă când ne priveam zâmbind în pauzele de şpăcluit, aşa murdari, aşa prăfuiţi, făcând haz de necaz sau chiar umor… când ne simţeam atât de NOI…
Mesteacanul iti aminteste ca fiecare copac e Unul intre copaci – coaja lui alba il scoate din anonimat.
Pe om, ce il face Om?!? Din lut suntem cu totii.
***
Deasupra oricarui lac oricare salcie pletoasa ar arata la fel.
De ce privim mai degraba malurile decat cerul, radacinile decat ramurile??!
***
Gingasia unei flori trece dincolo de culoare, parfum, raritate, pret.
Nu exista diferente intre flori ci doar in felul cum sunt ele tinute in palma.
***
Nimic nu imi sugereaza mai bine ca un mugur povestea unui intreg Univers, tocmai de aceea primavara imi aminteste ca totul e un miracol.
***
Unii copaci sunt legati de mici pentru a creste drepti. Legatura este protejata ca sa nu lase urme.
Copacul drept va avea parte de mai mult soare, va fi cel apreciat, va umbri in jurul sau si va fi prea putin umbrit.
Copacul stramb se va lupta de unul singur, va cauta franturi de soare pentru ramurile-i firave si loc de-ntins radacini.
Copacul drept va fi sacrificat pentru a fi lucrat.
Copacul stramb va fi sacrificat pentru foc.
Vorbeam despre copaci… sau despre oameni??!
***
Pasarile nu se intreaba ce e libertatea. Valurile si cerul sunt gratiile coliviei lor.
Sunt sigura ca pasarile nu viseaza niciodata. Ele n-au nevoie de vise ca sa zboare…
***
Decorul nu schimba povestea, actorii sunt aceeasi. Spectatorul insa, ar trebui sa vada dincolo de culoare…
***
EPILOG. Si toate acestea le-am gasit in Orasul meu, in drumul meu, in palma mea, sub ochii mei, la bratul tau, sub pasii tai…
