Intersectia Bulevardului Uverturii cu a Strazii Dealul Tugulea ar putea fi doar o intersectie din Militari… Aici, insa, se afla un loc pe unde fiecare am putea sa trecem si sa ne oprim…

Lacatele Dragostei…

pot fi doar unul

pot fi doua sau trei

pot fi ruginite, uitate, dezlegate

pot asculta o vesnica toamna dintre ele

pot impartasi aceeasi singuratate

pot dansa, visa, adormi impreuna

pot muri imbratisate

_______________________________________

Din aceeasi serie, Povesti cu Orasul…

Se zice ca speranta moare ultima. Astea care se zic asa, din mosi stramosi, nu-mi inspira foarte multa incredere. De multe ori chestiile se mostenesc si se iau de bune ca fiind verificate si tocmai mostenirea aceasta perpetua le da calitatea “de bune” , deseori in medii inchise  devin mentalitati, iar cateodata – si mai rau de-atat – devin principii.

Bucuresti a insemnat pentru mine la un moment dat evadarea dintr-un mediu inchis si sufocat de chestii verificate. Care nu trebuiau sa mearga struna sau spre binele umanitatii, ci doar sa mearga. Ca asa a fost dat sau asa s-a pomenit de cand primul om a pus bordeiul acolo si si-a tras ulita.

Bucuresti ramane – ca si orice alt oras mai mare – un loc in care faptul ca esti strain de toti ceilalti oameni aflati pe strada la un moment dat ar trebui sa te faca sa te simti ceva mai liber si oarecum dezbracat de haina mentalitatilor pe care o porti pe umeri fie ca e vara, fie ca e iarna si aici nu ma refer la anotimpuri.

Nu am aflat libertatea pe strazile Bucurestilor, ci departe de ele. Prin contrast. Prin contra-demonstratie.

Nu am simtit speranta in multimile lui haotice de suflete, ci in pustiul lui. Orice oras (mai) mare are un pustiu al lui care il domina. Cu cat e mai zgomotos si mai imbacsit  – de orice de la oameni la caramizi – cu atat pustiul se contureaza mai bine.

Pustiurile nu sunt neaparat ceva rau. Mentalitatea te-ar face sa te simti infricosat, principiile sa te conduca pe drumuri umblate, libertatea sa pasesti fara constrangeri, iar speranta te-ar indemna SA STRIGI. Nu ca sa fii auzit, ci ca tu insuti sa afli ca poti striga.

Bucuresti e un loc unde apele se aduna. E opusul unui Munte, de unde apele izvorasc. Pentru a cunoaste insa Raul trebuie sa mergi atat in aval cat si in amonte.

Caci, pana la urma, trebuie sa iei o decizie cand in fata ti se intinde doar… puntea.

___________________________________

Din aceeasi serie, Povesti cu Orasul…

__________________________________

Dambovita nu e o apa lina si cristalina. Are miros si nu e frumos mirositoare. Dupa atatea indiguiri si-a uitat cu siguranta amintirile izvorului. Cateodata insa timpul izvoraste din ea.

P.S. Daca vi se pare ca am o anumita stare, apoi sa stiti ca intre un munte si celalalt impart doar 4 zile de Bucuresti! Iar muntele asta care vine nu e unul oarecare. E unul ce s-a lasat asteptat si bine-a facut. Acum sunt pregatita pentru el. Si am emotii, mai, am emotii! Ma gandeam ca nu voi putea dormi noaptea de dinainte, dar cred ca nu mai pot dormi de pe-acum… Fagarasul asta, cum sa va zic, simt ca ma asteapta

Si daca tot ascult ceva in ton cu sangele meu neastamparat…

Inainte de a-mi justifica acest demers vreau sa recunosc ca nu iubesc Bucurestiul, ca nu iubesc orasul in general, dar ca nu incetez niciodata sa-i zambesc cu ingaduinta si rabdare. O fac pentru mine si pentru cei din jur. O fac pentru oras.

Majoritatea afirma ca nu se omoara de dragul propriului oras, oricare ar fi acela. Majoritatea nu-si cunosc orasul, oricare ar fi acela. Acest serial Povestindu-ti Orasul nu e doar despre Bucuresti.

Am sa te rog sa privesti spre tine, in tine si sa te vezi incadrat de numarul casei tale, de strada ta, de orasul tau. E alegerea ta sa fi acolo, nu a lui.

Nu-ti nega orasul, cauta-ti-l.

Nu-ti blama orasul, cunoaste-ti-l.

Nu fugi de orasul tau, caci nu vei gasi niciunul care sa-ti fie de-ajuns.

Invata sa-ti vezi orasul. Iti va spune multe despre tine.

Si nu, nu te uita la mine cu ochii astia! Da perdeaua aspra la o parte si priveste curat…

Episodul de azi – Orice oras incepe cu o gara.

Un surprinzator loc de joaca. Fetita, porumbeii si oamenii din toate partile ce-si fac timp cateva secunde si se opresc. Opreste-te si tu.

Timpul e pretios in orice gara… pentru cei care pleaca, pentru cei care asteapta, pentru cei care raman. Mergi la gara fara sa pleci, fara sa astepti. Doar ca sa simti cu adevarat Timpul.

Priveste trenurile, sinele, calatorii. Apusul…

Restul imi poti povesti tu…