Cum m-am hotărât să n-o mai dau pe Micuţa (Fuji S1000fd a mea) în urma unor frământări sufleteşti la care nu mă aşteptam, i-am spus şi ei că dacă rămâne va fi pusă la treabă şi cu toate că are ceva sechele legate de ploaie, am simţit că îşi doreşte să ne distrăm puţin ca pe vremuri, între fete.
Mi-am reamintit ce înseamnă pentru mine să fac poze şi nu se apropie deloc de ideea unui aparat care să facă totul în locul meu. Chit că buchisesc apoi în tot felul de progrămele, că rotesc imaginile în loc să rotesc aparatul, că mă agit cu toată priceperea când încadrez, dar şi cu nepriceperea editării din fotoliu, eu am nevoie de ceva să-mi declanşeze. Povestea e tot ce contează, tot ce îmi trebuie şi pe aceea o am cu mine. Cine mi-o aduce acasă s-o pot trimite mai departe e deocamdată Micuţa şi dacă ceva ar trebui schimbat pentru a evolua atunci ar trebui să încep cu… povestitorul.
Dar să las vorbăria şi să vă arăt câte ceva din plimbarea de azi.
Mesteacanul iti aminteste ca fiecare copac e Unul intre copaci – coaja lui alba il scoate din anonimat.
Pe om, ce il face Om?!? Din lut suntem cu totii.
***
Deasupra oricarui lac oricare salcie pletoasa ar arata la fel.
De ce privim mai degraba malurile decat cerul, radacinile decat ramurile??!
***
Gingasia unei flori trece dincolo de culoare, parfum, raritate, pret.
Nu exista diferente intre flori ci doar in felul cum sunt ele tinute in palma.
***
Nimic nu imi sugereaza mai bine ca un mugur povestea unui intreg Univers, tocmai de aceea primavara imi aminteste ca totul e un miracol.
***
Unii copaci sunt legati de mici pentru a creste drepti. Legatura este protejata ca sa nu lase urme.
Copacul drept va avea parte de mai mult soare, va fi cel apreciat, va umbri in jurul sau si va fi prea putin umbrit.
Copacul stramb se va lupta de unul singur, va cauta franturi de soare pentru ramurile-i firave si loc de-ntins radacini.
Copacul drept va fi sacrificat pentru a fi lucrat.
Copacul stramb va fi sacrificat pentru foc.
Vorbeam despre copaci… sau despre oameni??!
***
Pasarile nu se intreaba ce e libertatea. Valurile si cerul sunt gratiile coliviei lor.
Sunt sigura ca pasarile nu viseaza niciodata. Ele n-au nevoie de vise ca sa zboare…
***
Decorul nu schimba povestea, actorii sunt aceeasi. Spectatorul insa, ar trebui sa vada dincolo de culoare…
***
EPILOG. Si toate acestea le-am gasit in Orasul meu, in drumul meu, in palma mea, sub ochii mei, la bratul tau, sub pasii tai…
Intersectia Bulevardului Uverturii cu a Strazii Dealul Tugulea ar putea fi doar o intersectie din Militari… Aici, insa, se afla un loc pe unde fiecare am putea sa trecem si sa ne oprim…
Se zice ca speranta moare ultima. Astea care se zic asa, din mosi stramosi, nu-mi inspira foarte multa incredere. De multe ori chestiile se mostenesc si se iau de bune ca fiind verificate si tocmai mostenirea aceasta perpetua le da calitatea “de bune” , deseori in medii inchise devin mentalitati, iar cateodata – si mai rau de-atat – devin principii.
Bucuresti a insemnat pentru mine la un moment dat evadarea dintr-un mediu inchis si sufocat de chestii verificate. Care nu trebuiau sa mearga struna sau spre binele umanitatii, ci doar sa mearga. Ca asa a fost dat sau asa s-a pomenit de cand primul om a pus bordeiul acolo si si-a tras ulita.
Bucuresti ramane – ca si orice alt oras mai mare – un loc in care faptul ca esti strain de toti ceilalti oameni aflati pe strada la un moment dat ar trebui sa te faca sa te simti ceva mai liber si oarecum dezbracat de haina mentalitatilor pe care o porti pe umeri fie ca e vara, fie ca e iarna si aici nu ma refer la anotimpuri.
Nu am aflat libertatea pe strazile Bucurestilor, ci departe de ele. Prin contrast. Prin contra-demonstratie.
Nu am simtit speranta in multimile lui haotice de suflete, ci in pustiul lui. Orice oras (mai) mare are un pustiu al lui care il domina. Cu cat e mai zgomotos si mai imbacsit – de orice de la oameni la caramizi – cu atat pustiul se contureaza mai bine.
Pustiurile nu sunt neaparat ceva rau. Mentalitatea te-ar face sa te simti infricosat, principiile sa te conduca pe drumuri umblate, libertatea sa pasesti fara constrangeri, iar speranta te-ar indemna SA STRIGI. Nu ca sa fii auzit, ci ca tu insuti sa afli ca poti striga.
Bucuresti e un loc unde apele se aduna. E opusul unui Munte, de unde apele izvorasc. Pentru a cunoaste insa Raul trebuie sa mergi atat in aval cat si in amonte.
Caci, pana la urma, trebuie sa iei o decizie cand in fata ti se intinde doar… puntea.
Dambovita nu e o apa lina si cristalina. Are miros si nu e frumos mirositoare. Dupa atatea indiguiri si-a uitat cu siguranta amintirile izvorului. Cateodata insa timpul izvoraste din ea.
P.S. Daca vi se pare ca am o anumita stare, apoi sa stiti ca intre un munte si celalalt impart doar 4 zile de Bucuresti! Iar muntele asta care vine nu e unul oarecare. E unul ce s-a lasat asteptat si bine-a facut. Acum sunt pregatita pentru el. Si am emotii, mai, am emotii! Ma gandeam ca nu voi putea dormi noaptea de dinainte, dar cred ca nu mai pot dormi de pe-acum… Fagarasul asta, cum sa va zic, simt ca ma asteapta
Si daca tot ascult ceva in ton cu sangele meu neastamparat…
Inainte de a-mi justifica acest demers vreau sa recunosc ca nu iubesc Bucurestiul, ca nu iubesc orasul in general, dar ca nu incetez niciodata sa-i zambesc cu ingaduinta si rabdare. O fac pentru mine si pentru cei din jur. O fac pentru oras.
Majoritatea afirma ca nu se omoara de dragul propriului oras, oricare ar fi acela. Majoritatea nu-si cunosc orasul, oricare ar fi acela. Acest serial Povestindu-ti Orasul nu e doar despre Bucuresti.
Am sa te rog sa privesti spre tine, in tine si sa te vezi incadrat de numarul casei tale, de strada ta, de orasul tau. E alegerea ta sa fi acolo, nu a lui.
Nu-ti nega orasul, cauta-ti-l.
Nu-ti blama orasul, cunoaste-ti-l.
Nu fugi de orasul tau, caci nu vei gasi niciunul care sa-ti fie de-ajuns.
Invata sa-ti vezi orasul. Iti va spune multe despre tine.
Si nu, nu te uita la mine cu ochii astia! Da perdeaua aspra la o parte si priveste curat…
Episodul de azi – Orice oras incepe cu o gara.
Un surprinzator loc de joaca. Fetita, porumbeii si oamenii din toate partile ce-si fac timp cateva secunde si se opresc. Opreste-te si tu.
Timpul e pretios in orice gara… pentru cei care pleaca, pentru cei care asteapta, pentru cei care raman. Mergi la gara fara sa pleci, fara sa astepti. Doar ca sa simti cu adevarat Timpul.
