Tresar la umbra neagră a unui val –
se-nalță oare o coamă de balenă?
sunt omul mic, un spectator la mal
săltat pe vârfuri lângă marea scenă;
Natura-mi rupe biletul meu infim
mă prinde-n mreajă, mă aruncă-n larg
cu ochii mari deschiși visez marin
la strigătul adânc, la tunetul înalt
la coama ca o nesfârșită trenă
ce se ridică unduind și valuri sparge –
E clipa când în aer tot oceanul naște
cu grație-o balenă.
Nu pot începe a scrie despre întâlnirea cu balenele decât astfel, cu o umilă poezie, cu o umilă stare de visare ce nu se ridică la înălțimea emoției de-atunci și de-acum.
Am mers să văd balenele cum tot omul ar merge, căutând o casă de bilete, un loc liber, un preț bun poate, dar nu mi-am pregătit în nici un fel sufletul. Nu m-am gândit nici o clipă că întâlnirea cu un animal poate fi atât de fascinantă, cu atât de multe implicații. Mirarea din ochii ce văd o balenă e unică.
E ca un miracol care se repetă până ajungi să nu mai crezi că-l trăiești. Visezi? Nu! E doar coama unei balene albastre care se arată din apă. Țipătul ei puternic te înfioară, jetul de apă te înalță o dată cu el de parcă oceanul te urcă în cer, iar când pare să se arunce iarăși în adâncuri coada imensă, deschisă ca o îmbrățișare, se unduiește peste apă cu o grație de prim-balerină. Balena dispare sub apă, tu respiri miracolul acestei întâlniri de-o clipă și frumusețea lui te transformă într-un îndrăgostit cu fluturi în stomac. La orizont un nou val se face plat, spinarea de balenă e acolo, o știi deja, o simți, o ceri, iar în curând se va ridica și va străluci în soare. Tu ești aici în trupul unei ființe atât de mici, ea e acolo în libertatea absolută a mărimii ei și chiar dacă nu te va știi niciodată, tu îi vei aparține pentru totdeauna.
jetul de apă aruncat de o balenă albastră
Revenind puțin cu picioarele pe pământ, să vezi balene (engl. whale-watching) e una dintre atracțiile turistice nebune ale zonei unde fluviul Saint-Lawrence formează un estuar, mai apoi un golf și în cele din urmă ajunge la oceanul cel mare: Atlantic. Încă din apropierea estuarului fluviul se face tot mai lat și i se spune mare (eu obișnuită fiind cu Marea Neagră mă tot întrebam unde-i marea?!?). Cum avansezi cu mașina spre gura de vărsare a mării-fluviu panourile de pe marginea drumului te îmbie să suni și să-ți rezervi un loc la o croazieră de văzut balene. Dacă nu ești un om care se omoară după planificare acerbă și care preferă să mai creadă și-n șansă atunci poți doar să iei pliante de la punctele de informare turistică și să afli numele porturilor de unde se pleacă cu barca, zodiacul, vaporul sau chiar caiacul.
zodiacul
Noi am oprit în Baie Saint-Catherine, alte variante fiind Tadoussac (vis-a-vis peste un fiord unde trebuia trecut cu bac-ul), dar și multe altele, iar cine are timp le poate observa de la mal urmând ceea ce se numește Whale Route (de la Tadoussac încolo pe malul Golfului), o chestie care mi se pare acum de domeniul visului… În mare, sunt vreo trei-patru firme care organizează excursii marine, prețurile sunt aproape asemănătoare (dacă la prețul de 67$ fără taxe nu te interesează variația de 3-4$), iar de ales e oarecum simplu: vrei să stai la balcon, în viteză lejeră de croazieră, îmbrăcat lejer de vară, iei vaporul, vrei să zbori pe valuri, înfofolit până la gât, dar explorând ca o albinuță locurile cu balene, iei zodiacul (un fel de barcă cu motor cu până la 20 de locuri).
De ce vin balenele aici? Când se întâlnesc curenții oceanului și cu cei ai fluviului aceștia devin un fel de bucătari ai balenelor oferindu-le o masă îmbelșugată cu feluri generoase de plancton și krill. Ele nu fac decât să vină aici în fiecare an și să se ospăteze. De n-aș fi văzut cu ochii mei krill-ul (niște crustacei cât degetul meu mic, transparent-roșiatici cu formă alungită de pește), m-aș fi mulțumit cu înțelegerea explicațiilor: balena deschide uriașa-i gură, tone de apă se revarsă acolo, apoi gura se închide, presiunea dintre boltă și limbă trimite apa afară, iar toate ”bucățile” ajung în stomac. Dacă balenele cântăresc zeci de tone, consumația zilnică numără și ea vreo trei-patru tone. Când citești e una, dar când vezi cu ochii tăi cât de mică e unitatea de hrănire și cât de mare e meseanul, te minunezi de combinațiile pe care le-a făcut natura. De ce nu s-o fi hrănit balena cu peștii ăi mai mari??!
o balenă… comună
varianta croazieră – îți dădeai seama pe ce parte se văd balene după cum migrau oamenii pe punte
o balenă care a apărut foarte aproape de zodiac
Andrei a prins o captură foarte bună a cozii
Multe explicații faine și corecte am primit de la marinarul nostru, conducătorul bărcii de tip zodiac (în mod normal cică fundul bărcii trebuia să fie transparent, dar uite că n-a fost) și pe care le-am regăsit și pe pagina de wikipedia despre balena albastră. E drept că am văzut mai multe tipuri de balene, nu doar pe cea mai mare – albastra, dar e drept că-i cea mai impresionantă. În privința ghidului nostru pot spune că în turul de trei ore și-a dat silința de parcă ar fi fost prima dată și pentru el, de parcă abia aștepta să vadă balenele și, deși am crezut că multe chestii le spune doar ca să ne gâdile orgoliul că noi am fost mai norocoși ca alții, că am văzut mai multe cozi de balenă (sic!), ei bine, am aflat după că totuși așa a fost: am prins o zi foarte bună.
o coadă de balenă albastră – astea se arată mai rar
Nu mai zic ce încântare pe noi… De fapt, era greu să-mi mai măsor intensitatea simțirilor. Îmi venea să le mulțumesc balenelor că au ieșit la suprafață cât să le văd (în mod normal, ele chiar trebuie să facă asta la un interval de 10-30 minute ca să respire), că și-au arătat coada în timpul ritualului lor – nu se întâmplă mereu, în definitiv ele trebuie să iasă la suprafață pentru a elimina apa și a respira, nu pentru spectacol, că există și continuă să trăiască cu toate că n-au un vânător în lanțul trofic, sunt afectate de om și acțiunile sale: vânătoare(de câțiva ani e interzisă mai peste tot în lume, dar bănuiesc că braconajul e braconaj), poluare, încălzirea globală(apele își pierd din gradul salinității, crește temperatura apei etc.), rutele marine, sonarele – am înțeles că interferează cu frecvența unora dintre sunetele pe care le emit balenele etc.
jetul unei balene albastre și atmosfera de pe fluviu-estuar
Altă chestie care m-a mirat este solitudinea lor cu toate că, numai în estuarul în care am fost noi, erau poate zeci de balene din cel puțin patru specii diferite. Nu se atacă între ele, nu-și comunică decât strictul necesar și cu toate că se hrănesc cu aceleași nimicuri, nu există concurență, dar nici nevoia de apartenență. Balena îmi pare solitară ca un înțelept cu gândurile sale. Mi-e greu să-mi imaginez asemenea coloși marini ce-și împart într-atât de pacifist împărăția apelor…
Ca încheiere, revin la visare. Am coborât de pe zodiac și ne-am reluat călătoria de la mal. Priveam spre mare, spre fluviul cel mare de fapt și mi se părea că de peste tot urmează să se ridice o spinare de balenă. Le-am visat noaptea, dar și cu ochii deschiși ziua. Sunetul lor puternic îmi stăruie în amintire, uimirea de pe chipul de-atunci mi s-a întipărit în straturile epidermei, frumusețea acestor animale imense mi-e încă greu de descris. Inofensivă și liberă căci Terra e grădina ei zoologică, balena e un dar al naturii ce prin modul în care a făurit-o n-o ține ascunsă de noi în adâncuri, dar nici nu ne-o oferă pe tavă ca pe-o pradă ușoară ca s-o putem admira închisă după cum ne e obiceiul, ci pur și simplu ne spune: iată omule, cea mai mare făptură a planetei tale!
când balena se apropia de suprafața apei se forma o cărare argintie, iar emoția atingea cote maxime așteptând ca ea să se arate…
p.s. 1 Și cu această postare pot spune că am început șirul relatărilor din mini-concediul prin Quebec despre care voi scrie la un moment dat și o postare dedicată, organizată pe zile și locuri.
p.s. 2 În privința fotografiilor un zoom mai mare m-ar fi ajutat, însă nu pot spune că am fost mereu pe fază, uneori doar ținteam aparatul să facă singur poze în aceeași direcția în care mă uitam.
p.s. 3 Bine că ne-au dat haine (pantaloni și geacă) altfel am fi înghețat, bine că ne-am luat noi bandane că au ținut urechilor companie (ca să nu treacă vântul prin ele la propriu), dar tot am greșit undeva: n-am folosit cremă de soare. Prin urmare am umblat roșii la față vreo două zile, nasurile și frunțile și-au dat jos un rând de piele, iar împreună cu toți cei care mai fuseseră la balene în aceleași condiții formam deja un fel de ”club” ușor de recunoscut.
Inedit! Na, despre asa ceva chiar nu cred ca va scrie nimeni in blogosfera anul acesta și nici in anii urmatori :)) Frumos ai simtit momentul, lasa ca sunt poze destule si reușite, bine că te-ai bucurat tu la fața locului! :*
@Bia: e o adevarata industrie cu vazutul balenelor astfel ca ar trebui sa mai apara articole 🙂 Chiar m-am bucurat sa stii, ma asteptam sa iasa una, maxim doua la suprafata, dar in total am vazut vreo sase care au iesit in mai multe reprize 🙂
Mi-ai facut pofta de vazut balene 🙂
@Alin: sa stii ca pofta nu trece nici dupa ce le vezi… e mult prea intensa experienta!
Cat de frumos ai descris acest sentiment unic… Cand ne-am dus sa vedem balene am plecat cu gandul catre un „alt obiectiv turistic”, dar sentimentul si energia pe care o primesti, revelatia naturii sunt greu de descris si de neuitat 🙂 Te intorci pe tarm transformat, purificat.
Intr-adevar Anca, esti altul dupa ce pasesti din nou pe mal. Banuiesc ca daca ai lucra acolo si le-ai vedea zilnic s-ar mai diminua din senzatii, insa l-am observat pe ghid: era un copil fericit ca le vede din nou 🙂
Super faina experienta! Intr-adevar ceva inedit, ceva ce putini au ocazia sa vada. Poza in care apare coada balenei este geniala!
Andrei a facut poze mult mai reusite, dar oricum, poate o filmare ar fi redat mai bine realitatea… cand se vede spinarea aia iesita din apa imagineaza-ti ca nu-i fixa, ca de fapt se prelinge ca un sarpe pana acopera lungimea de 10-20m…
Este ceva unic, ceva care simt ca m-a schimbat.
Ce faaaain…si eu as vrea sa vad balene, ursi polari si pinguini :D…acum macar am vazut prin pozele tale 🙂
Ursi polari si eu as vrea si inca la ei acasa sau macar pe-aproape.
Eu numai in mediul lor natural…in nici un caz la zoo 😉
minunat! vreau si eu 😀 iar poza aia facuta de Andrei…urc-o prima 😀
Miky, poza lui Andrei e bonus pentru cei care intra in articol si nu dau doar like pe fb fara sa citeasca, de exemplu 🙂
aha, buna strategie :)))
Doamne, cât de mult te invidiez!
Nici nu știi… (dar dacă pot adăuga că în sensul bun, atunci așa o să fac).
🙂 🙂 🙂
Eu le-am văzut la televizor, în documentare sau pe net, în diverse filmulețe cu întâmplăari care de care mai ciudate.
Trebuie să-ți mulțumesc pentru poveste, pentru că e altceva când trăiești cam aceleași sentimente cu cel care a asistat la un spectacol ”LIVE”.
Sunt dinozaur (pe spate), dar o să-mi treacă…
🙂 🙂 🙂
Pana si eu ma invidiez si cum spunea o prietena pe fb, sunt norocoasa ca le-am vazut 🙂 Sa stii ca sunt excursii si din Europa (mai la vest si mai spre nord) si cu ceva planificare si dorinta se poate ajunge.
Eu am gasit o crema perfecta de fata care cica are si factor de protectie 30… dar am gasit-o acum dupa ce s-a prajit tenul 😀
Sa-ti treaca repede usturimea!
Exista o specie care poate ataca si balenele albastre, dar rar. Sunt cei mai redutabili pradatori marini: orcile.
Suntem obisnuiti sa vedem rechinii ca fiind pradatorii supremi. Iar dintre ei, cel mai puternic e Marele Alb. In realitate, orcile fac ravagii printre acesti mari rechini. Nu au nici o sansa, pentru ca e o diferenta mare de inteligenta.
Din fericire, balena albastra se pare ca impune respect si rudelor sale in alb si negru.
… si ce era mai important: frumoasa povestire 🙂
Stiu de orci, multe dintre ele sunt cele care lasa semne pe cozile balenelor si chiar si pe trup. E greu sa omoare balena, insa ranile o pot omora in timp. Pana la urma stii cum e cu puterea celor multi si mici, iar natura are stiinta echilibrului – mai putin cand isi baga si omul nasul.
„când balena se apropia de suprafața apei se forma o cărare argintie, iar emoția atingea cote maxime așteptând ca ea să se arate…”
cu rândul ăsta, parcă m-am trezit şi eu acolo, deodata 🙂
Crede-ma Cosmin, e ca atunci cand esti tanar tanar, iti place de cineva si-l vezi ca vine spre tine si vrei sa vina si stai ca pe ace si parca te-ai si ascunde in acelasi timp :))
Aproape ca-ti venea sa invoci balena… si nu intotdeaua se si ridica, dar o vedeai ca-i acolo…
muta randurile astea in text! 🙂
pfff, ce senzatie, de ce s-o duce asta odata cu inmultirea firelor albe de par?!
sa stii ca de multe ori in comentarii se nasc vorbe mult mai inspirate ca cele din textul initial – deh, comunicarea nu trebuie subestimata 🙂
nu stiu de ce se duce senzatia la unii… eu sper sa n-o pierd, desi dupa o varsta duce la pierzanie :”>
Fain, chestii interesante, eu momentan m-am multumit cu Delta… ca balene mai greu 🙂
Lasa calitatea pozelor, important e cu ce ramai in suflet. De multe ori imi dau seama ca stand cu camera la ochi tot timpul, pierd anumite aspecte simple si frumoase 🙂
Concediu Frumos sa aveti! Fug sa vad si pozele lui Andrei.
@Andrei: sa vezi balene e o chestie, sa mergi cu prietenii in Delta e alta, nu se pot compara… Primele sunt placeri de-o clipa, altele de-o viata.
Am simtit si eu in concediul asta ca daca vreau sa pozez tot renunt la vazut si atunci ar fi ca si cum acasa m-as uita la poze ca sa vad pe unde-am fost??! Hm… nu mi-a sunat bine si am preferat sa cred ca din doi fotografi cumpatati or ramane destule amintiri 🙂
Mmmmmm … Pofta de vazut balene … 🙂
Excelenta descrierea! Am vrunt si noi sa mergem sa le vedem, dar nicio pagina de turism de care am dat nu era asa de convingatoare ca articolul tau.
Intre noi fie vorba, si nu numai, e cam sterila industria ONLINE a turismului de aici. Si nici blogurile nu dau pe dinafara (sau n-oi stii eu sa caut ca nu-mi explic…)
Se sta mult mai bine pe teren unde punctele de informare turistica sunt baza si unde e musai sa opresti cum ai intrat intr-o anumita zona. Iei harta, buletinul informativ, pliante si chiar si sfaturi daca ai chef sa te conversezi cu cei de acolo.
e superb totul surioara, ma bucur ca ai ajuns sa le vezi de aproape si ca ne impartasesti si noua aceasta experienta minunata
mereu, cu drag >:D<
Exceptand tenta putin turistica a experientei, chiar cred ca e o chestie incredbila sa vezi un bloc de 10 etaje miscanduse pe langa tine, iar balenele chiar sunt creaturi extraordinare.
Din pacate sunt lucruri care nu pot fi suprinse in poze, si marea problema in momentul in care le pozezi e ca nu ai nici un termen de comparatie pentru a-ti da seama cat de mari sunt.
/Radu.
Sunt mari, asta e cert si dupa ce le vezi putin iti mai pasa ca pozele reflecta sau nu realitatea 😀 Le-ai vazut si senzatia aia e atat de faina incat suplineste tot…
N-are cum sa nu fie turistica treaba, altfel ar trebui sa detii barca si sa stii pe unde sunt etc. Niste resurse care se ridica mult deasupra posibilitatilor normale.