Prima alergare

… a sezonului, din 2013, din Montreal, după șase luni de la ultima alergare 🙂

N-am mai alergat de la Maratonul Pietrei Craiului și făcând un calcul simplu anul trecut am alergat de vreo unșpe ori din care de patru ori la concursuri, de patru ori cu Mike, una dintre postări: Bucegi cu lapte într-un fel de antrenament prin munți cu poze la floricele, o dată în Iezer, o dată în Crai și de vreo două ori în București. Foarte rar am alergat doar ca să alerg, de fiecare dată am avut motive precum prietenii sau pretext pentru a ajunge în anumite zone.

Mi-e clar acum: dacă poți număra de câte ori ai alergat într-un an, nu ești cine știe ce alergător… De iubit, iubesc însă alergarea, platonic în mare parte din timp și năvalnic când o prind 🙂

În ziua de dinainte a fost un soare darnic și o vreme călduță de primăvară de se dezlipiseră ciocurile vrăbiuțelor la cântat, dar eu am avut zi de studiu și am adâncit tapițeria scaunului chiar dacă dorul de ducă îmi dădea coate de fiecare dată când îmi fugeau ochii înspre ferestre.

Mai sunt și zile cu cer senin. Iată una, a fost îndosariată 🙂

Soarele timid și o fulguială dansantă mă ispiteau să ies să alerg, să sparg gheața, să deschid sezonul. Bătea și vântul, Andrei îmi spunea că-s -7 grade, Celsius evident, meteoblue îmi spune la fel, ba mai scade câteva din pricina vântului, dar na, eu am un pic de chef și nu vreau să-l risipesc.

Chiar am avut poziția asta gânditoare și ideea fotografiei mi-a venit (salvator!) pe principiul simplu al vanității umane: cum naiba o să mă uit eu la poza asta și o să spun că am făcut-o înainte de a alerga dacă eu n-am mai ajuns să și alerg.

M-am îmbrăcat bine în sensul că mi-am pus o geacă subțire, două bandane (una la gât, alta pe cap), mănuși subțirele și cam atât. Am făcut un minut de încălzire pe hol, am coborât alert scările, dar când am deschis ușa să ies afară am dat nas în nas cu fiorul și am rupt-o la goană. Nu exagerez, știu că lumea obișnuiește să alerge mai încet și că-s tot felul de strategii, eu însă ori dau tare ori mă plictisesc. De data asta, am alergat ca să mă încălzesc și după 500m știam că nu are efect: îmi înghețaseră deja mâinile în mănuși și fundul. Evident, am dat înainte.

Am mers într-un părculeț unde zăpada netopită și aleile înghețate aveau să-mi asigure și partea distractivă a alergării mele, iar veverițele hop-țop de după copaci m-au oprit să le fac poze. Credeau că am ceva de mâncare, mi-e clar, că prea veneau la doi-trei metri și mă curtau și eu nimic, doar puțin focus cu degetul înghețat pe ecranul telefonului.

Parcul e mic și după vreo două ture și o aventură cu o baltă înghețată sub tălpi din care am scăpat binișor căci de la primul crrr! al gheții și până la primul copac am ajuns aproape instant. Asta s-or fi numit intervalele, adică chestia aia când alergi cât poți de tare vreo sută de metri apoi iar lent și tot așa, alternezi până antrenezi… mușchii.

În sfârșit am luat direcția spre casă căci da, era cam frig, adică frig rău! Alergarea a mers însă excelent, puțin peste 15 minute și mai puteam duce însă câștigul cel mare e că am făcut pasul. Din pricină de respirat aer rece a început să mă doară gâtul și l-am dres cu două lingurițe de miere că altceva n-am știut ce să iau. Nu mi-a trecut, iar pentru următoarea alergare aștept ceva grade cu plus în termometru.

p.s. Postările fără veverițe vor fi destul de rare și sincer, sper să nu mă plictisesc vreodată de ele și nici pe voi. Dar dacă totuși simțiți o anume adversitate față de ele, gândiți-vă că ele sunt maidanezii Montrealului ceea ce îi doresc și Bucureștiului, dar și oricărui oraș din țară, oricărui popas auto sau turistic etc.

19 Comentarii

  • Spor la alergat cand vine putina caldura !! Imi place ultima poza, imi pare ceva de genul: Bau !! 😉

    • @Ana Maria: cum mă opream puțin cum se adunau veverițele și pentru că nu aveau destulă încredere se ridicau pe trunchiurile copacilor la un metru doi ca să aibă și variantă de fugă. Simpatice foc, dar cred că erau cam nemâncate…

  • Superb!!!!!! Ai spart gheata cum se spune :)) Pozele sunt dementiale mai ales aia cu tine privid spre geam!
    Stiu cum e sa alergi cand e frig, si eu am mari probleme cu aerul rece, bine….sunt probleme mai adanci….cu plamanii….asa ca iarna ptr mine e o pacoste dp asta dv.
    Eu prevad o acomodare ca la carte. Ai acolo toate ingredientele care sa te faca sa te simti bine. Ai nimerit intr-un loc frumos. Iubesc Montreal prin ochii si sufletul celor care l-au descris, sunt aproape de el dar nu-l pot vizita din cauza vizei…:(
    La cat mai multe alergari iti doresc, fara sa le numeri, doar sa fi tu in elementul tau si atat!

    Casuta arata tare frumos!

    • @Renutzu: înclin să cred că nici mie nu-mi priește aerul rece dacă mă iau după tusea ce-a urmat… Noroc că deja pot spune că a trecut cât de cât.
      Dacă voi reuși să fac lucrurile care îmi plac, acomodarea va veni de la sine (din păcate franceză tot trebuie să învăț…).
      Multă lume vorbește de bine Montrealul, eu n-am cu ce să-l compar, nici din State, nici din Canada.

      Când e soare se umple de lumină casa, geamurile sunt mari, o grămadă de oglinzi și asta mă face să mă simt tare bine. Pe întuneric te apucă depresia…

      Blogului i-am adăugat un fundal ca să mai scap de griuri și cred că va rămâne până la următoare schimbare masivă 😀

  • Bravooo!…sper că mă vezi cu mâinile pe sus de încântare.
    Spor la alergat! Veverițele fac atmosfera veselă. Întăresc și eu urarea de la urmă. Un sfârșit de săptămână plăcut!

  • iubesc poza aia cu tine, e foarte reusita! mda, nici eu nu inteleg cum alearga unii prin frig si nu au nimic la gat, eu m-am intors o data direct cu temperatura si cu infectie la amigdale 😀 ce fain cum incepi tu sa faci de toate pe acolo >:D<

    • @Did, până și eu cred că e reușită (sunt o narcisistă în devenire dacă nu cumva deja sunt una… și nu e bine). Am prelucrat-o un pic în sensul că în picasa am găsit un buton care o ”întoarce” în timp și chiar mi-a plăcut efectul. E mai uman, nu?

      Am tușit și eu ieri până în adâncul plămânilor și înapoi, dar cum s-o face un pic mai cald, ies iar că azi deja mă simt mai bine.
      Încep să fac din toate câte ceva, până la urmă nu mă transform într-o altă Claudia, ci mă continui >:D<

  • Foarte faina poza cu tine la fereastra!
    Birrr, n-as fi iesit sa alerg la temperatura aia :)).
    Esti curajoasa! Bravo oricum!
    Eu nu prea obisnuiesc sa alerg, adica mereu zic ca o fac si niciodata nu reusesc sa ma mobilizez. Ma multumesc cu plimbari lungi, la pas prin natura.

    • @Larisa: plimbările lungi sunt la fel de bune, dacă nu și mai bune și-ți spun asta pentru că nu prea reușesc să mă plimb mult.

      La mine sunt două tipuri de plimbări, cele la munte gen drumeții, unde rezist cu orele (chiar și cu zilele) și cele prin oraș, parcuri etc. unde după câteva ore mă lasă tălpile (poate de la platfus, habar n-am), spatele, simt cum oboseala mă termină și tot ce vreau e să stau jos.

  • Frig, nefrig, ai reusit sa fii fericita pentru niste clipe. Un fapt banal sau o intamplare marunta pot aduce aceeasi bucurie ca o mare realizare.
    La mai multe momente delicioase!

    • @Anca: sa stii ca da, pentru cateva clipe asa reci cum au fost, m-am simtit excelent. Se spune ca fericirea vine (si) din lucrurile marunte, dar si acestea, cat de marunte sunt ele tot cer un pic de sacrificiu.

  • E un rasfat vizual sa privim fotografiile facute de tine, e un deliciu sufletesc sa te insotim prin gandurile asternute cu atata drag si marinimie de tine aici. Ma uit mai sus la cei ce iti scriu si mi te imaginez zambindu-ne tuturora de parca am sta la o cana cu ceai in fata unui semineu, la povesti.
    Povestile Claudiei.
    Care povesti ar sta tare frumos adunate sub copertile unei carti de calatorie si de iubire fata de natura si nu numai…
    Pentru tuse si disconfortul creat…
    Incalzeste niste sare de bucatarie( daca ai avea din aceea mai marisoara, ca de muraturi) intr-un vas gen ceaun sau de teflon si pune-o intr-un prosop pe care sa il legi ca pe o compresa si tine-o asa pe locul unde simti usturimea in gat. Va ceda si tusea si senzatia de aspru in gat. In rest mierea e ok, dar nu prea multa, mai bine o pui in ceaiuri.

  • Haha…”dacă poți număra de câte ori ai alergat într-un an, nu ești cine știe ce alergător”. Eu cred ca raspund la asta cu numaratu cu un degetel din zece… deci clar, nu-s cine stie ce alergator. Adica mai mult de odata pe an nu alerg. Ma refer la cadru organizat gata mami trei ture de bloc ca e buna conditia fizica, alee de parc, maraton cu start si finish. Niente. Nimic nu ma convinge.
    Ar fi totusi ceva, dar acolo lucrez la alt nivel,sunt campioana – nu ma bate nimeni. Alergatul dupa autobuz – proba de viteza. Sanse acord competitiei doar daca sunt pe tocuri, dar si atunci cu taraita.

    • @Andreea: pai vezi ca e concurs de alergat pe tocuri (acum serios, pare cam stupida competitia, dar am un mare respect pentru fetele alea ca nu doar pot merge pe tocuri de la 8cm in sus, dar mai si alearga).
      Si eu obisnuiam sa alerg dupa autobuz si uneori ma simteam chiar bine dupa sprintul fortat – ceva de genul “de putut, se poate!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *