Paști 2014 în Canada sau Paștele românului din străinătate

oua-rosii-pictate_rw.jpg

Nu mă apucam să scriu această postare dacă nu aveam musafiri pe blog dornici să afle cum se petrece Paștele în Canada. Eu înțeleg curiozitatea oamenilor, dar cred că românul de oriunde ca și cel de-Acasă sărbătorește Paștele doar ținându-se, prin comportament cel puțin, de tradiție. Altfel este doar o mini-vacanță ajutată de ziua declarată sărbătoare legală, un prilej de întâlnire cu familia sau cu prietenii, de ieșit la grătar sau de vizitat ceva.

Acum, ce înseamnă tradiție poate varia de la un român la altul în funcție de locul de unde se trage și de modul de manifestare în familia lui. Prin urmare: ouă roșii și ciocnit, friptură, drob, mers la biserică și luat lumină, stat la iarbă verde, praznice și pomeniri sau varianta modernă cu pelerinaje la mănăstiri sau vacanțe la pensiuni agroturistice etc.

Diferența între românul plecat și cel rămas este că primul are nevoie de mai multă strădanie pentru a „respecta” ritualul, dar e aproape sigur că fără o mică parte din ritual nu va simți că-i Paștele.

Pentru că Paștele în satul meu natal gorjean Tehomir e oarecum diferit o să menționez succint o parte din „ce se face” de Paști sau mai bine zis ce se făcea la nivelul anilor ’90 când, nealterată de invazia media, tradiția avea un caracter local:

curcan și nu miel; se tăia curcanul mai ales că Paștele vine după perioada de însămânțare – nu râdeți, la țară totul are o rânduială primitivă, dar bine gândită;
ouă roșii; supă, piftie și friptură de curcan – nici drob și nici nu pască, cozonac da și se umbla și la damigeana de vin anume păstrată;
slujba la biserică începe la ora 11 în curtea bisericii, la miezul nopții se ia lumină, iar slujba continuă înăuntru până spre orele 3-4. La final toți sunt miruiți și pot lua paști (pâine înmuiată în vin) dăruind în loc un ou roșu (se mergea la biserică cu oul în buzunar :D), dar împărtășanie vor primi doar cei care s-au spovedit în zilele ce precedă sărbătoarea;
mici și mari praznice: la biserică în dimineața învierii după terminarea slujbei, în duminica Paștelui acasă la fiecare devenind un fel de preumblare între vecini, lunea sau marțea după Paști la biserică sau/și la cimitir – se țin toate cele trei praznice doar dacă în familie a fost un deces recent;
în duminica Paștelui nu prea se pleca de-acasă, dar: scoteam prima oară vacile la iarbă în ideea că iarba a crescut deja cât păscutul să fie îndestulător sau băteam mingea la șosea sau doar căscam gura la ăi mari care se adunau grupuri grupuri pe la porți primeniți în hainele ale bune sau mergeam seara la horă etc.;
nu se pleca de-acasă în sensul în care azi se face, dar erau tot felul de tradiții locale: finii mergeau la nași cu plocon, se vizitau bătrânii sau rudele ce locuiau în sate vecine și care erau prea ocupați în timpul anului ca să ajungă să se vadă unii cu alții – bucuria noastră a copiilor căci poveștile lor erau musai de ascultat cu prețul oricăror mustrări 🙂

Și asta e doar lista pe scurt, o listă din care e greu să înfăptuiești și azi în același sat toate acestea, dar când locuiești la oraș sau în altă țară?!? Evident că partea gastronomică e cea mai ușor de rezolvat cu toate că uneori și ea poate fi o provocare – dacă anul trecut ouăle canadiene nu s-au lipit de vopsea, anul ăsta nu s-a prea lipit vopseaua de ele.

V-am scris mai sus cele tradiționale în zona mea având în minte că toți am crescut într-o suită de obiceiuri, ba chiar în unele cu mult mai complicate, dar și pentru a face o paralelă între cum am reușit să simt Paștele creând o parte din atmosferă.

Aici la Montreal nici nu-i încă primăvară, abia au început copacii să înmugurească și-au ieșit câteva brândușe în grădini (asta pentru cei care s-au plâns că în România plouă…). Ba încă sunt la stadiul de văzut ghiocei – există ghiocei și în Canada! Ghiocei de peluză 🙂 Eu asociez sărbătoarea aceasta cu pomi înfloriți și lalele în grădină, cu iarbă de-o palmă și ceapă verde în grădină, dar mă tare mulțumesc cu lipsa zăpezii și cu temperaturile pozitive – e mare lucru, credeți-mă pe cuvânt, aici dublul sens al învierii, acela de renaștere a naturii, de primăvară e pe cale să se producă.

bicicleta-de-pasti

de unde se vede „câtă frunză câtă iarbă…”

Când spui Paști spui înviere sau ouă roșii. Vopseaua de ouă se cumpără de pe la tot felul de magazine românești sau balcanice, în principiu de la națiile care sărbătoresc Paștele ortodox. La Montreal nu se duce lipsă de așa ceva, genul ăsta de magazine servind și pentru aprovizionarea cu iz de-acasă. Mai greu sunt de ales ouăle, anul trecut am luat unele atât de bio încât calciul de pe ele se măcina ca grohotișul din Piatra Craiului cu tot cu vopseaua mea… Anul ăsta am luat unele albe, de găini un pic libere – „alergate”, iar roșul mi-a ieșit înspre roz. Ca să înviorez atmosfera am desenat floricele pe vreo patru mai ales că pregătisem ciorapul și frunza de pătrunjel și am uitat să aplic. Ce ciudă mi-a fost numai eu știu pentru că obiceiul ăsta cu imprimarea de frunze are ceva tare plăcut în el…

Miel și curcan se găsesc peste tot astfel că anul acesta am făcut friptură de miel și culmea, mi-a și ieșit cu toate că n-am respectat rețeta de pe net. Cozonac nu știu face și nici pască (plus c-am zis mai sus că nu îmi e familiară, de pască auzind abia după ce am plecat la facultate), dar am pus de-o prăjitură cu mere. Drob aș fi încercat zău, dar am convenit că e deja prea multă mâncare și nici n-am găsit tot ce aveam nevoie pe ultima sută de metri.

Gazdele noastre de Paști au avut însă și drob și pască pe lângă alte bunătățuri astfel că la masă s-a mâncat românește ce s-a gătit cu mult drag românește – o gospodină desăvârșită într-ale gătitului și nu numai. Și aici ajung și la al doilea aspect al intrării în atmosfera de Paști, români laolaltă așezându-se la masă:
– Cristos a înviat!
– Adevărat a înviat!
După mine oul roșu ciocnit, curățat de coajă și mâncat cu sare e esența gastronomică a mesei de Paști, după poate urma orice.

Dacă pregătirea mesei prin cumpărături și gătit are rolul ei, apoi și curățenia de Paști are unul. La oraș nu e cazul ca la țară să te-apuci de văruit cel puțin bucătăria de iarnă (unde-i sobă acolo-i abur și fum) sau să speli perdele și preșuri, dar e un moment bun să ștergi geamurile de pildă – cele cinci luni de iarnă serioasă cu ninsori și viscol și-au pictat cu ură urmele. Eu una am servit o porție de încadrare în obicei și una de mișcare – după 30 de minute devine un fel de antrenament cardio 🙂

Dacă până aici românul locuitor în străinătate se poate achita cu brio de ritual, mersul la biserică poate fi o problemă. Acolo unde comunitatea de români sau de ortodocși e suficient de mare se găsesc și biserici ortodoxe, altfel nu prea. Iată impresii de pe la alții: Larisa de pe Valea Loarei n-avu biserică acolo la ea, dar Miky găsii una în Edinburgh și povestea ei scoțiană se împletește cu tradițiile de la Moldova.

La Montreal sunt cam 15 biserici românești sau, mai bine zis, biserici unde se slujește și în română, parohia închiriind practic lăcașul ce la origine e de un alt cult, cel mai adesea catolic. Mi se pare o practică bună, nu cred că pereții sunt importanți ci ceea ce se transmite înăuntrul lor. Printre acestea sunt câteva construite anume ortodoxe. Slujba e în română, preoții sunt români, iar adunarea e cât se poate de… românească.

noaptea-de-inviere

Ca și anul trecut am ales Biserica Ortodoxă Română „Buna Vestire”. Chiar dacă nu m-am întâlnit cu cineva cunoscut, toți îmi erau într-un fel cunoscuți. E bine să auzi românește în jur chiar dacă accentele se succed amețitor prin toate regiunile locuite de români de la Nistru pân’ la Tisa, iar comportamentul m-a transpus instant într-o curte de biserică din România. Emoționant, doar frigul vibra în oasele mele mai intens ca glanda lacrimală…

Slujba a început la ora 12 direct cu „veniți de luați Lumină!” urmată de pomeniri. Pe fundal lumina se lua de la unul la altul și curtea-parcare se lumina treptat. La conducători a fost pomenită și regina Elisabeta a Canadei, dar și ctitorii români ai bisericii ce-a împlinit o sută de ani de existență. Cuvântarea preotului a fost una deosebită în felul ei și ancorată în realitate îndemnând la respect pentru gazda Canada, dar și la păstrarea identității de români creștini. S-a anunțat Învierea și oamenii au putut mai apoi să schimbe salutul de bună seara cu cel nou: Cristos a înviat! S-a intrat în biserică, iar noi am plecat spre casă ținând o vreme lumânarea aprinsă, dar până la intrarea pe autostradă ca să nu disturb șoferul de la condus.

noaptea-de-inviere

o parte din „lumină” pleacă spre case

Al doilea Paști în Canada seamănă destul de mult cu primul: pregătiri, biserică, masă ca de Paști, prieteni români, biciclit. Aaa, da, am făcut-o și pe asta pe post de revenire chiar dacă cei 40 de kilometri s-au însoțit mai degrabă cu ploaia decât cu pomii înfloriți, dar n-a fost rău nici așa.

Pentru curioși postarea dedicată Paștelui de anul trecut are detaliile ei și mai ales, fotografii mult mai însorite și colorate de florile primăverii ce acum lipsesc fiind și iarna mai lungă, dar și Paștele mai devreme.

Ca de final. Nu putem compara și nici avea atmosfera de sărbătoare din locul natal de multe ori nici chiar aflându-ne acolo. Idealizăm trecutul pentru că e în firea omului s-o facă – omul va fi mereu tot mai bătrân, nicicând mai tânăr decât deja a fost… Și-apoi fiecare an e unic, nu e suficient să ne întoarcem acasă pentru a simți brusc ce așteptăm să simțim, nu putem ignora schimbările de-acolo și nici pe cele din noi.

Țăranul român locuia și trăia toată viața în același loc, sărbătoarea aducea bucurie nu doar spirituală, creștinească ci și rituală, de schimbare a rutinei zilnice și chiar și aceea de ospăț și odihnă – binemeritate ambele! Pentru orășenii sau plecații prin lume, ce mai înseamnă toate astea??! Poate însemna mult, dar în alt sens decât cel inițial căci nu se pot clona trăirile sau mima. Doar participând simțim că luăm parte fie că suntem la noi acasă peste hotare sau acolo unde am crescut. Musafiri sau străini ne putem simți și la propria masă…

Până la urmă se spune că omul se gătește de sărbătoare și tocmai această gătire, primenire are un rol mai important ca sărbătorirea însăși. Dacă trecem peste ea ce așteptări mai putem avea??! Anul acesta am simțit c-a fost Paștele pentru că nu l-am comparat cu cel de la Tehomir sau cu cel petrecut pe munte cu prietenii, ci pentru că am ignorat locul și provocările lui și am luat parte la Paștele din prezent. Nu e unul memorabil, dar asta e cu totul altă poveste 🙂

p.s. n-am spus nimic despre Paștele catolic sau despre cum se sărbătorește pe aici, dar ca rezumat: magazine pline de ouă de plastic (se ascund prin casă sau grădină ca să le caute cei mici) sau ouă de ciocolată alături de iepurași, rățuște, găini și alte figurine tot de ciocolată, ouă atârnate prin pomi (la intrarea într-o grădiniță), clasicele grătare în curte sau pe balcon și clopote răsunând sâmbătă pe zi 🙂

20 Comentarii

  • Draga mea Claudia,
    Pastele ca la Gorj este pe sufletul meu. Asa este si la mine la tara: curatenie in casa, haine noi, oua rosii, luatul de paste la biserica cu un ou rosu in buzunar si o lumanare cu care iei lumina. Nici pe la noi nu este obiceiul cu drob sau pasca, in schimb la loc de cinste este curcanul.
    Imi plac traditiile, sper sa le tin cat traiesc. Sun foarte atasata de tot ce inseamna port popular, tesaturi, ceramica, obiecte de uz casnic, arhitectura, cantec, joc. Chiar studiez despre toate aceste lucruri. Este sistemul meu de referinta in lumea asta bezmetica.
    Te imbratisez cu mult drag.

    • Atunci ma bucur Corina ca le-am enumerat pe cele gorjene ca tare ma temeam ca am lungit postarea cu ele 🙂
      Traditiile s-au format in functie de conditiile locale, dar cum in ziua de azi poti cumpara orice si media insista pe ce e mai comercial sau mai pompos, se produce o oarecare amestecare a lor, dar sper ca in esenta aceste traditii sa se pastreze.
      De-asta nici nu ma mira ca am aflat de existenta pascai tarziu si chiar si de a drobului.
      Bine spus „sistem de referinta intr-o lume bezmetica”, dar cel mai mare dusman al traditiilor nu e comercialul cat comoditatea. Aceasta din urma alimenteaza si partea comerciala. Iar traditie fara implicare, fara pus mana, nu se poate…
      Cu drag si de-aici o imbratisare >:D<

  • Mie mi se pare că Paştele poate fi Paşte oriunde am fi, restul sunt detalii, cu miel, fără miel, cu ouă mai roşii sau nu. Putem duce cu noi peste tot o bucăţică din locurile dragi sau putem să le recreem cu ce avem la îndemână.
    Din ce am citit, se pare că Paştele s-a oprit şi în casa voastră din Canada, nu v-a ocolit, pentru că nu l-aţi uitat! 🙂

    • Oua rosii sau aproape rosii trebuie sa fie, restul da, sunt detalii pe care le putem recreea daca ne dorim asta si, departe de casa fiind, daca ne si straduim un pic mai tare.

  • Interesant ca la voi nu se mananca miel, ci curcan. Eu as fi fost tare fericita, ca nu-mi place mielul :)) si desi in regiunea mea se manca de Paste drob, ciorba de miel, friptura de miel, maica-mea gateste orice altceva, iar ca desert cozonac si nu pasca.

    In rest, Pastele catolic de aici nu-i prea diferit de cel din Canada, desi din cate observ nici traditiile iepurasului sau cea cu oua ascunse in iarba nu prea se mai tin… Doar un weekend prelungit, ca multe altele de peste an :D.

    • Pe vremurile acelea de unde miel?!? Acum da, se poate cumpara, dar atunci oi aveau foarte putini in sat, iar muntele cu ciobanii sai erau totusi departe.
      Curcanul nu doar era la indemana, dar era suficient de mare cat sa fie un corespondent al porcului de Craciun si exact dupa perioada cand nu mai era “necesar” curtii, ci doar o gura in plus la mancare 😀 Cat se poate de pragmatic, nu??!

      Sarbatorile astea mai mult comerciale decat traditionale se rezuma la cumpararea unor ornamente, eventual produse gen figurina de ciocolata si cam atat. Oricum “nimeni nu mai are timp”…

  • Pastele “afara” are alt “gust”, parca ne lipim de sarbatori ai tar, un fel de repere identitare pe care ni le descoperim doar plecand. Hristos a inviat !

    • Poate ca uneori e nevoie sa plecam pentru a intelege si cred ca am scris mai mult pentru cei ce n-au plecat si care sper eu, sa inteleaga a pretui si mai mult ceea ce au.
      O societate mai civilizata si un trai mai bun nu le va conserva traditiile sau valorile!

  • Mama avea obiceiul sa scormoneasca fiecare colt al casei, se spalau covoare, presuri, pereteti, fundatia blocului se spala si ea daca-si punea mama in cap :))) Asta era cosmarul si agitatia maxima inainte de Paste si Craciun. Apoi bucatele alese, mirosul cozonacilor si atmosfera aia de care…of tare dor mi-e…erau si-au ramas cele mai faine momente pastrate, mai frumoase decat sarbatoarea-n sine, cu pregatirile si agitatia de dinainte cand aveai sentimentul ca se termina lumea daca nu inrosesti ouale in joia mare parca; daca nu ti-au crescut cozonacii ori drobul n-are gust de drob 😀

    Am 3 ani de State si in nici unul n-am simtit ca intru in sarbatoarea pascala; anul trecut am avut oua colorate si cozonac, mici la gratar…dar cam atat. Le (re)traiesc din amintiri, asa supravietuiesc 🙂

    Ma bucur pentru voi ca de fiecare data reusiti sa recreati o parte din atmosfera.

    • Hristos a înviat!
      Hmm, anul acesta am fost la Paris de sărbătorile Pascale, dar am avut in bagaj ouă roşii şi cozonac, parcă nu este Paşte dacă nu mănânc ouă roşii (cu sare musai).Renutzu şi eu in Săptămâna Mare,şterg geamurile(de fapt geamurile le şterg la două săptămâni, sunt un pic exagerată), spăl perdele şi cotrobăi prin cel mai mic colţişor din casă (în grădină nu prea am avut cum să muncesc pentru că a plouat), aşa am văzut la mama mea şi aşa fac şi eu.La întoarcere acasă, am pregătit o bunăciune de borş de miel(cu leuştean din grădină), pastramă şi drob, cozonac nu am mai făcut că am cam luat in greutate in acest mini-concediu.Aşa că am mâncat cam tot ce se mănâncă la mine la ţară, chiar dacă unele preparate le-am mâncat după Paşte! Îmi place să păstrez tradiţiile! Voi cele care sunteţi pe meleaguri străine, vă doresc sănătate şi mult curaj!

      • Adevarat a inviat!
        Chiar tare povestea ssa te duci cu oua si cozonac la Paris! Si eu am de gand sa fac un drob in zilele ce urmeaza.
        Multumim pentru urari si te mai astept pe blog 🙂

  • Cristos a inviat!
    Imi place postul asta, e ca o trecere in revista 🙂

    Simt nevoia sa fac o precizare: pastele catolic nu are nici o legatura cu iepurasii, ciocolata etc 🙂
    Astea sunt americanisme care au intrat si la noi in tara din pacate 🙁

    • Adevarat a inviat!
      Asa mi-am si dorit sa fie, un fel de raspuns la intrebari posibile, unele mirate ”da chiar e slujba in romana?!” sau „se gaseste vopsea de oua?” etc.

      Multumesc de precizare Felicia, nici nu ma mira ca sunt doar americanisme. Macar la noi mai e si altceva pe langa ele, dar aici sunt doar ele 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *