Oameni Suntem 23. Impresii de vară

Montreal-mai-05.jpg

N-am mai adăugat de multișor un episod în șiragul neîntâmplărilor cotidiene numit generic „oameni suntem”, un fel de buletin de impresii montrealeze pe care în mod normal le-aș turui la o bere prietenilor. Altminteri, omul sucit din mine n-a prea sesizat deosebiri între anul trecut și anul ăsta și tocmai de asta răspunsul cel mai la îndemână e și cel mai canadian cu putință: „la noi toate bune, nu se întâmplă mai nimic, e tot așa ca data trecută”.

Noroc că iarna e atât de lungă că-ți vine greu să crezi că s-a făcut vară și de aici altă tradiție canadiană, aceea de a te bucura cu orice preț și cu orice mijloace de anotimpul verde. Cei ca mine preferă mișcarea, alții poate picnicul și lectura, cert e că parcurile cu un mal de apă sunt luate cu asalt.

La Montreal știi că e vară când gazonul năpădit de păpădii e pus la punct de mașinile de tuns iarbă. Știi că e vară și când valul de musculițe lovește ca un tsunami malul fluviului St-Laurent sau când plopii ning cu puf cartierele de case lipite, muncitorești sau studențești – în cele rezidențiale copacii sunt mai puțin enervanți. Știi că e vară și când fetele trec de la cizme direct la sandale și pantaloni scurți, scurți, fete cochete și zvelte pe care tricourile aruncate lălâu subliniază lejeritatea în tot și în toate ca stil de viață.

Montreal-iunie-16.jpg

Montreal-mai-02.jpg

Citesc deseori pe la alți români propășiți pe aici de mai mulți ani cum că e liniște, că nu se întâmplă nimic, că e bine așa, că te obișnuiești cam greu cu tihna asta și nu pot să nu observ strădaniile de a face ceva, orice! și acest orice e amplificat pompos pentru că viața, indiferent cât de ruptă din Rai ar fi ea, urlă să rămână vie. De-aia mă tot repet că oameni suntem și că fiecare dintre noi avem o altă măsură pentru „vreau să simt că trăiesc” căci mai devreme sau mai târziu se ajunge inevitabil la acest vreau.

La mine simțitul asta s-a retras într-un colț, pe cât sunt de „publică” judecând după blog și facebook pe atât sunt de solitară în realitate și mă bucur nespus când am orașul doar pentru mine ca-n ziua când s-au oprit ploile și ieșind la alergare pe Canalul Lachine am fost singură pentru kilometri buni. Nici măcar gâze sau puf de plop n-au fost, doar eu printre miresme de la tot felul de copaci și flori, călcând anume prin bălți și prin iarba udă, într-o feerie greu de reprodus: singură în mișcare într-o metropolă, cu blocurile turn ale downtown-ului la orizont, cu autostrada semi-blocată dincolo de perdeaua de copaci, alergând prin clipa de pustiu și de sălbăticie a unui peisaj cât se poate de antropizat.

Montreal-iunie-02.jpg

Pe lângă alergare și stat pe balcon în colțul meu de verde, păsări și uneori tren, rareori îmi mai trezește ceva interesul. Curg festivalurile în Montreal weekend de weekend precum apele lui St-Laurent, însă nu-ți trebuie mult să te convingi că e și mult fâs la mijloc – asta dacă nu ești petrecăreț din fire și dacă ai mai umblat prin lume și poți face diferența între autentic și motiv de trecut timpul/cheltuială.

Din când în când mai ies din cartierul meu „de țară” (cât se poate de în oraș, dar cu o atmosferă gălăgioasă de spațiu comun nepretențios și totodată un soi de liniște rurală) și mai gust din plăcerile orașului. Gust e mult spus, dar îmi clătesc ochii și nu mă las mirată de prea multe, nici măcar de faptul că eu nu mă potrivesc în peisaj.

*

Una dintre opriri este tam-tams-ul, un fel de festival duminical continuu ce ține toată vara: parcul Mont-Royal la statuia cu îngerul (Monumentul George-Étienne Cartier), ritmuri de tobe, dans, picnic, băutură, prieteni, iarbă, jocuri pe iarbă, muzică de tot felul etc. Nimic organizat, ci totul cât se poate de free, de natural, unde tinerii de toate vârstele își petrec ziua libertin și discret totodată :)

Montreal-iunie-36.jpg Montreal-iunie-34.jpg Montreal-iunie-33.jpg Montreal-iunie-37.jpg Montreal-iunie-47.jpg Montreal-iunie-40.jpg

E greu să vorbești despre libertate sau de impulsul de-a epata într-un oraș unde nu ai nimic de dovedit, unde nimeni nu tresare la orientarea ta sexuală sau la faptul că ai un pix în ureche în loc de cercel, unde arta și exprimarea artistică te înconjoară în toate formele ei. Eu sunt tolerantă la cam tot ce înseamnă spectacol uman, sunt curioasă, observ, nu mă atrage să înțeleg ce nu-mi e familiar, nici să copiez comportamente ca să par de-acolo și nici nu mă intrigă mai mult decât e cazul. Și trec mai departe căci nu sunt de-acolo.

Vorbind de libertate, eu știu că atunci când alerg pe Lachine, uneori fixez poteca și închid ochii continuând să alerg așa câteva momente, iar alteori când simt briza fluviului, întind brațele ca o pasăre. Desigur mă vede o lume întreagă făcând asta căci în momentele acelea eu sunt Lumea.

*

Printre lucrurile care îmi plac în Montreal sunt arhitectura și graffiti-ul. Muzeul de arte frumoase pare incredibil de generos în varianta online, dar nu mă atrage cât să mă ridice de pe scaun, în schimb pereții pictați, mai mult sau mai puțin inspirat, îmi stârnesc mereu curiozitatea căutării și descoperirii lor. Chiar și când nu înțeleg ce reprezintă, mi se pare că înțeleg rolul lor în oraș – mai ales că vorbim de case ce par de cărămidă, dar care-s în fond de lemn sau „carton”.

Montreal-iunie-09.jpg Montreal-iunie-18.jpg Montreal-iunie-21.jpg Montreal-iunie-23.jpg Montreal-iunie-25.jpg

Sper că ați observat că rar am poze din oraș fără o bicicletă în cadru. Cu toate că săptămânal e câte un accident și se întâmplă des să mai și moară câte un biciclist, orașul e mult mai ușor de parcurs pe două roți (există destule piste, dar nu acoperă tot). Am simțit-o pe pielea mea de șofer când am făcut o oră în loc de douăzeci de minute traversând cu mașina centrul orașului. Era musai să o am cu mine căci o duceam la un service, iar gps-ul și zonele în lucru m-au dirijat pe unde s-a nimerit, dar jinduiam la flexibilitatea bicicliștilor. M-am mulțumit să admir lipsa nervilor, a claxoanelor și a neintrării în intersecție chiar și atunci când ai verde la semafor pe motiv că e posibil să o blochezi.

*

Că tot veni vorba de mașină o să schimb subiectul într-acolo, v-am zis că-s vorbăreață, dar ca paranteză, ia uite câtă bere am (341ml e doza perfectă pentru un om mic la stat),

berea.jpg

de când sunt șofer aici am trecut prin tot felul de experiențe auto, una mai prestigioasă ca alta. Dacă data trecută am încercat să dreg pana prostului cărând benzină cu canistruța fără să resuscitez însă bateria, de data asta am aflat care-i treaba cu baia de ulei și cum e să-ți vezi capota prin fum în câteva secunde. N-a fost nimic ieșit din comun cât să dedic o întreagă postare, doar dialogurile au fost pe alocuri delicioase – e drept nu pe moment, că atunci e mai mare disperarea ca hazul de necaz.

La capitolul comunicare e mereu loc de surprize, pare simplu să spui că ți-a curs tot engine oil-ul (uleiul de motor) și celălalt să fie mirat: care ulei??! întrebare ce în primă fază te lasă mut mai ales că ai epuizat și varianta lui huile moteur. Și mai departe tu să afirmi că mașina mai pornește cât să urce singură pe platformă, iar celălalt să exclame speriat ca de-o iminentă explozie: nuu! Deci oi fi eu „femeie la volan”, dar nu cred că sare în aer o mașină după zece metri de mers, nici n-apucă să se încălzească. Totul s-a rezolvat desigur, era doar o neînțelegere între subsemnata, domnul bărbos și camionul de tractare care răgea în gura noastră pe post de fundal sonor.

Cică baia de ulei s-a slăbit în timp plus vibrațiile compresorului de la instalația de aer condiționat (deci știu 1% din ce zace sub capotă, bine?!?), iar gropile de Quebec își au probabil aportul lor! Când vine vorba de gropi, sacrific o frază pentru cei care se gândesc că-n Rai (alintul ironic al Canadei) nu sunt gropi.

Provincia Quebec pare să dețină primul loc în topul gropilor, de la străduțe până la autostrăzi – comparația Canada-România nu se poate face din pricină de taxe mari ale primei și din lipsa de autostrăzi a ultimei, dar cu Europa da. Și din aprilie tot plombează la ele de s-a ales Montrealul cu supranumele de oraș al conurilor portocalii ce semnalizează lucrări atemporale. Iar când nu e vorba de gropi, e vorba de poduri sau de bucățile de „tencuială” ce curg de pe dedesubturile autostrăzilor suspendate peste alte autostrăzi suspendate. Dacă au de unde.

Închei capitolul șoferie cu mențiunea că se claxonează rar și în compensație, că trebuie să fie un echilibru, se semnalizează rar. E atât de împământenită curtoazia de a-i face loc semenului să intre în fața ta încât îi treci cu vederea oboseala de-a mai semnaliza, ba chiar, dacă te simți canadian, poți spune și sorry în locul lui.

*

Chipul orașului în câteva imagini: downtown versus rezidențial versus cartier.

Montreal-mai-03.jpg Montreal-mai-04.jpg Montreal-mai-01.jpg Montreal-mai-11.jpg Montreal-mai-12.jpg Montreal-iunie-01.jpg

*

În zilele de maximă plictiseală și lipsă de idei poți vedea cum decolează avioanele de pe aeroportul Trudeau într-un loc special amenajat pentru asta: parcul Jacques-de-Lesseps.

Montreal-mai-07.jpg Montreal-mai-14.jpg Montreal-mai-08.jpg Montreal-mai-09.jpg

*

Ne apropiem de final. Oameni.

Montreal-iunie-42.jpg

pentru ambalajele băuturilor de orice fel se încasează un bănuț, iar banul nu ține cont de vârsta cui are nevoie de el…

Montreal-iunie-31.jpg

nații, etnii, tradiții – e un loc pentru fiecare

Montreal-iunie-26.jpg

zombie walk-urile sunt ceva… obișnuit

Montreal-iunie-04.jpg

există oameni invalizi în toată lumea, dar nu toți se bucură de orașe cu străzi și trotuare pentru oameni…

Am început acum câteva zile postarea și scriu cu bucurie finalul (pfiuu, greu a mai fost!), am trecut cu vederea unele povești, m-am întins la altele, nu-i chiar ca la o bere cu prietenii, nici pe departe. Am ținut totuși să deșart cu voi o mică desagă cu impresii, interesul meu pentru orașul în care trăiesc fiind minor în aceste vremuri, recunosc asta și vă sfătuiesc să nu faceți ca mine. E drept că am bucuriile mele, intense și fără glorie, pe care prefer să le scriu anonim pe alei modeste și solitare, făcând pe nedrept din cosmopolitul Montreal un simplu martor tăcut.

15 Comentarii

  • eu te invidiez pentru bucata de balcon :) festivaluri sunt si la Londra o multime dar vorba ta, unele pline de fas, altele doar fas.vara a luat o pauza, de cateva zile,e cam toamna afara, da bine macar ca nu ploua (inca).
    si aici e jale cu biclele, accidente la greu, multe mortale, trebuie neaparat sa faca ceva, chiar n ai unde sa mergi cu ele caci e orasul vechi si ingust, si plin de masini.
    mie imi place jurnalul tau de Canada, mai vad si eu cum e la altii, ca n am fost :-p

  • Pentru balconul tau cu vedere la padure te invidiez si eu. Nu pot spune ca mie-mi trece tramvaiul prin fata blocului, dar vad case nu verde. Ca sa nu mai zic ca eu am doar o tentativa de balcon si ca stau la parter :)).

  • @Miky, Larisa: am doua balcoane, unul cu fata la lume, la strada adica si altul spre parcare si „padure”. Prin fasia aia de verde trece trenul si cand trece e balamuc un pic, altfel e liniste si pace.

    Si aici ploua, dar e ok, decat sa fie cald mai bine racoare si zic asta dupa o iarna lunga 😀

  • mmm,iti place cafeaua?
    ce atmosfera hippie pe la “voi”.
    se vede ca iarna-i lunga,au iesit astia ca termitele,peste tot,daca se poate,unde-i verde!!
    captivant jurnalul prin ochiul fotografei Claudia!

    • Imi place cafeaua, imi plac si diminetile cand ma trezesc la o ora decenta :)
      Nu stiu daca hippie, dar in trend sigur e. Comparativ cu Romania fetele sunt mai putin piti, fara sa le subestimez la capitolul indrazneala.
      Ma bucur ca ti-a placut incursiunea asta alandala prin oras, nu puteam sa nu consemnez la catastif instalarea verii :)

  • Știi, Claudia, la cafea, dimineața pe balcon, ți-ar sta bine și cu Blaga pe picioare. Să nu mai vorbesc de o tolăneală cu el prin spațiul verde pe care l-ai pozat.
    Hai, Claudia, hai, veșnicia s-a născut la noi la sat, dar cine zice că nu o poți percepe și într-un peisaj canadian?! :) :) :)

    • Cand citesc afara ma fura des peisajul, ba sfaraie o pasare dintre crengi, ba trece trenul, ba o pisica se harjoneste cu-o veverita – de obicei citesc chestii light cu un ochi mai mult la natura decat in strafundurile mintii :)

  • Imi place articolul ptr ca a fost scris pe un ton calm de observator care nu judeca.
    Ma simt bine si am incredere intr-un astfel de om.
    Iti doresc sa ai parte de cat mai multe momente de liniste si fericire. Stiu ca vei avea grija de ele.;)
    >:D<

    • Eh, Dana, nefiind scris la cald, ci la rece, am moderat mult din valtoarea impulsurilor. Asta pe de o parte, ca pe de alta imi doresc ca in urmatoarele saptamani sa recuperez „timpul pierdut” :)

  • Balconul tau imi aduce aminte de al meu, cand tolaneam intr-o lene dulce in razele soarelui de dimineata impreuna cu Sasha, savurand cafeaua….e drept ca vuietul autostrazii mai razbatea si la mine, dar compensa prin cantecul pasarilor si linistea locului. Asta se intampla in Kentucky prin 2011.
    Admir cunostintele tehnice dobandinte si curajul de-a conduce singura prin oras. Nu posed carnet de sofer, nici n-am inclinatii, is chiar tampa la capitolul asta si nu cred c-o sa fiu in stare sa conduc vreodata.
    La tine chiar e puzderie de oameni, la mine e pustiu ca de obicei. Nici clima nu ajuta mult in Mississippi. La 30 de grade simti ca soarele iti arde oasele iar umiditatea iti cam da batai de cap, nu mai vorbesc de insecte ce brusc s-au transformat in mici vampirasi.
    Cat despre raiul canadian…ori american….presupun ca e doar la misto, ca-n mintea mea raiul arata altfel, incomparabil si poate utopic :)

    >:D< Cu mare drag

    • La noi inca nu s-a instalat umiditatea, dar e pe aproape, nu mai are mult. Noroc ca am doua balcoane si ca soarele nu e in amandoua deodata, asa pot sa ma mut de colo-colo dupa cum e umbra.
      Cat despre rai, pe cei care vor sa ajunga aici ii ajuta ideea de rai, atata stradanie de ani de zile are nevoie de o motivatie puternica, sa crezi ca e totul posibil, sa te vezi realizat, „om de succes”. Ce e cu adevarat dupa ce se ajunge in „rai” depinde de felul fiecaruia de a fi, de cat de obiectiv si de cinstit cu el insasi poate fi.
      Un fel de: trebuie sa crezi ca sa ajungi sa vezi si dupa ce vezi… vezi :)

      Te imbratisez si eu draga Ren, pe „data viitoare”! :)

  • M-am recunoscut in balconul, cartea si cafeaua ta. In coltul tau. Tocmai ma gandeam azi de dimineata ca omul n-are nevoie de prea multe, omul are nevoie de un colt. Doar ca nu-si da seama si vrea mereu alteceva. Dar in definitiv e fericit in coltul lui.

    • Omul are nevoie de un colt, iar cand nu si-l gaseste in cata-i lumea de mare, si-l face singur.
      Sa stam in colt si sa gandim larg, ce poate fi mai sanatos de-atat?!?

  • Am citit cu atenție și mai ales am privit fotografiile și dacă nu aș fi știut că scrii despre Montreal ușor aș fi putut bănui că este un material despre Viena. Grafitti, spectacole, culori, oameni, tradiții, obiceiuri multinaționale, toleranță cât încape și acel spirit de ”libertate” în sensul că ”nu-mi pasă” că porți un pix înfipt în lobul urechii în loc de cercel. Globalizarea asta duce la pierderea de farmec și originalitate, toate metropolele arată, în esență, cam la fel …. și așa se va pierde și spiritul călătoriilor pentru că va dispărea autenticitatea. De ce să te duci din Viena la Montreal dacă acolo la restaurant tot șnitzel vienez comanzi, la o adică? Ceva de genul ăsta …..

    • Fără să fi avut experiența trăitului în alt oraș de-afară, ce spui tu Anka îmi confirmă că am intuit corect niște lucruri. Nu a fost doar glasul meu interior, sentimental, cel care m-a adus înapoi acasă ci și faptul că toată pleaiada asta nu mi-a luat ochii.
      E ca la un muzeu, vii, vezi, pleci, rămâi legat doar dacă ești cu adevărat pasionat, altfel treci mai departe pentru că viața într-adevăr e scurtă, iar momentele autentice sunt rare.
      Și în România e încă multă autenticitate și asta pentru că suntem greu de organizat, de nivelat. În felul ăsta, cu puțin noroc și poate puțină deschidere (că doar vedem ce s-a întâmplat prin alte părți) vom mai păstra câte ceva.

      M-ai făcut să recitesc povestea și mă bucur că am scris toate aceste lucruri despre Montreal, că am făcut poze de tot felul. Retrospectiv privind, e un loc ok unde să-ți trăiești viața, dar nu sunt tipul de om potrivit pentru un asemenea loc și o asemenea viață.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *