Montreal pentru Roșia Montană II

Dacă în țară protestele au ținut și țin mai ceva ca în povești sau ca nunțile de la țară pe vremuri, la Montreal a fost abia ediția a II-a, de 15 septembrie, într-o duminică a solidarității pentru Roșia Montană. Mai mulți ca-n 7 septembrie, o parte aceeași, dar toți cu aceeași expresie pe chip: că nu puteam să nu fim acolo!

Sunt mulți români în Montreal, iar la protest au venit puțini. La slujba de Paști au umplut bisericile, probabil că la alte evenimente cu mese și muzichie se strâng mai mulți. Dintre părerile culese la protest s-a evidențiat lipsa de unitate a comunității românești. Până la urmă suferința veche a neamului ăsta al nostru, pe cât de sensibilos din fire pe atât de orgolios în slăbiciunea lui, e lipsa de unitate. Poate și de aceea imnul și alte cântece patriotice îndeamnă la unire, la trezire, la dat mână cu mână.  E simplu de spus că-s demodate, dar ce ne facem cu adevărul lor? Poate și de aceea când strigăm uniti-salvam vibrația e de netăgăduit… Ne era dor să ne salvăm.

Nu e ușor să fii departe de România și să vii la un protest pentru aceeași Românie care te-a făcut să pleci. Ar putea foarte bine să nu-ți pese, doar ai scăpat naibii din țara aia și ai venit într-una în care alții au aranjat totul până să vii tu. Au muncit alții, au protestat alții, au ajuns la un echilibru și singura ta grija e să te furișezi în el, să-ți găsești locul și să te faci nevăzut și să-ți tot repeți că în sfârșit, trăiești bine. Singur, plictisit, cu prietenii și legături ținute în viață de circumstanțe, dar bine. Ei bine, unii români nu gândesc așa, ei știu să nu ia totul de-a gata și mai știu că lumea e mult mai mică decât pare, nu prea mai merge chestia cu ascunsul. Călătorim peste tot cu atâta ușurință azi față de acum cinci, zece ani încât e greu de spus unde vom fi peste zece ani noi sau copiii noștri.

S-au scris atât de multe despre mizeriile companiei RMGC încât nu vreau să amintesc de ele acum, iar cine încă își mai imaginează că ne vor binele să tragă concluzii numai din reacțiile lor în ultimele zile: șantaj că ne închid porțile investițiilor străine, amenințare cu procese în care cer daune câți bani nu face compania lor. Nu-i așa că vă amintește de copilărie când disperați că un prieten sau un frate urmează să ne pârască prostia spuneam: te spun și eu la mama ta! nu-ți mai dau jucăria aia înapoi niciodată! E jenant și închei cu jenanta motivare a lui Ponta, cumplit de copilărească și ea, că a fost împotrivă pentru că cineva pe care el îl urăște a fost pentru… Aproape că te lasă fără cuvinte această afirmație a cuiva care fără să aibă scuza clasei întâi, ia decizii pentru noi toți (direct sau indirect).

Vreau să scriu însă despre starea de spirit a protestelor și despre oamenii de acolo din stradă. Mulți dintre ei sunt oameni care au un loc de muncă pe care l-au obținut prin interviu, prin propriile calități și nu din mila statului. Ei cotizează cu salariile lor corporatiste cot la cot cu cele din companii mici și mijlocii ce duc statul în spate de ani buni. De unde credeți că vin pensiile, ajutoarele sociale și mai ales banii care acoperă tunurile financiare? Pentru aceste milioane de locuri de muncă nu s-a făcut o lege dedicată de pildă, dimpotrivă, s-a taxat tot ce s-a putut taxa. Acești oameni știu unde se duc banii când se duc și din matematică elementară înțeleg că mai bine îi plătim să stea degeaba pe acei potențiali 800 de angajați decât să plătim cu anii efectele financiare și ecologice ale așa-zisei investiții. Mai mult, acești oameni citesc și se informează în timp ce alții doar înroșesc telecomanda. N-or fi toți brici de informație, dar nici total lipsiți de ea ca ultimii.

Când vine vorba de locuri de muncă românul e sensibil pentru că anii de comunism l-au învățat metodic că tot omul trebuie să aibă serviciu și mai mult, să i-l dea statul. Dacă statul ar scoate zona Roșiei Montane din statutul de zonă mono-industrială (sub care stă de zece ani ca doar compania RMGC să existe acolo) și dacă ar scuti de vreo taxă-două posibilii investitori, să vedeți brusc câte locuri de muncă or să fie și de-ale adevărate, nu doar din cele care stârnesc lacrimi de crocodil.

Observ că de la zi la zi cercul celor care se informează crește, observ că politicienii de tinichea încep să dea rateuri pe față, iar asta nu înseamnă decât un singur lucru: mergem înainte! Nu vreau ca toată lumea să gândească la fel, nu vreau ca tot românul să ia pilula albastră în locul celei roșii, vreau ca românul să gândească dincolo de verbele: a mânca, a dormi, a trăi azi. Pe mâine cui îl lăsăm, cui îl dăm? Nu cumva tocmai pentru că am tratat cu indiferență întrebarea asta s-a ajuns unde s-a ajuns?

Revin la oamenii din stradă. Sunt oameni deschiși care îți vor putea spune de ce sunt acolo. Vei avea surpriza să auzi argumente, să afli că nu i-a motivat o găleată sau un pix cu inscripția vreunui partid, că nu-și plâng de milă că au fost târâți cu autocarele la protest și abia așteaptă să se termine daravera ca să plece acasă. Vei avea surpriza să descoperi în ei oameni frumoși care poartă o pălărie sau o eșarfă colorată fără să se teamă de ce va spune lumea, care vorbesc corect românește, care nu seamănă deloc cu vedetele alea de la televizor, a doua ta familie din ultimii ani… Te vor face să te întrebi: eu de ce nu sunt acolo?

Cu susținere pentru cei de-acasă și cu inima deschisă către cei ce (încă) stau deoparte când vine vorba despre acest ”proiect”, cu dorința ca mesajul meu să fie încă un îndemn de unire, de înțelegere, de ieșire din inerția fotoliului,

un român.

_______________

Mai multe fotografii în albumul de pe facebook sau,
pentru cine nu are fb, le găsește la finalul albumului picasa Montreal.
Fotografii și impresii pe Știri de Montreal.
Fotografii și impresii în articolul Cristinei.
Mulțumesc Mirela pentru insigna-logo și pentru lecția prezenței tale acolo.

8 Comentarii

  • sunteti putini si buni, Claudia; cum zici tu, chiar nu-i deloc la indemana sa protestezi pentru tara ce te-a facut sa pleci.

    pe de alta parte, oare ce demon al igorantei necuprinse il poate face pe un roman din Romania sa priveasca asta cu nepasare, in timp ce un roman din Canada protesteaza???

    • Dupa cum am scris mai sus Lucian, romanul e orgolios si nici cand stie ca e cazul sa renunte, n-o face. Unii incearca sa uite si ca sa reuseasca se distanteaza de tot ce e romanesc, dar inclusiv tipul asta de comportament e… romanesc. Ironia sortii sau imaturitate, cine stie, fiecare o sa aiba momentul lui de luciditate.

  • si la Bruxelles tot putini ne-am strans. Desi sunt multi romani aici, estimati cateva zeci de mii, 5 mii minim sunt in grupul romanesc de pe facebook, dar de venit … au venit sub 100. Unii mi-au spus ca ei s-au rupt complet de Romania. Eu inca nu, visez ca o sa mai bat muntii aia…

  • Si aceasta fiind spuse sau mai bine spus, aratate se poate spune ca chiar aveam romani peste hotara nu doar emigranti ci chiar sustinatoari, motiv pentru care suntem oarecum bucurosi ca unii pleaca de acasa dar sunt sustinatori.
    Thank for article, e o placere!

  • Pingback: NU exploatărilor de la Roșia Montană | Obisnuit.eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *