Oameni Suntem 11. Primăvară în țara mănușilor pierdute

Incognito. Poate că nu vine cu alaiul cu care m-am obișnuit, poate are alte capricii cu toate că la adresă are trecută aceeași paralelă 45, poate că e doar o primăvară diferită, alt soi, alt sol, alta! Eu zic că a venit deja.

Își poartă încă paltonul că poate mai ninge, cizmele că poate mai plouă, eșarfa că poate vântul îi deranjează coafura, pălăria că poate soarele o s-o năucească brusc, iar pe sub palton o rochie ușoară și înflorată ca orice doamnă care se respectă. Vă spun eu că a venit căci o surprind deseori cum trece cochetă pe strada mea cu toate capriciile sale și oftez și oftează și alaiul de păsări și muguri ce stau ca pe ace pe pozițiile lui ”pe locuri, fiți gata, start”.

mierla

O mierlă curioasă mă-ntreba: vine, nu vine, știi ceva??!

Dar să revenim la relatări serioase cum ar fi justificarea titlului care probabil vă face poate curioși. Sau măcar un pic.
N-am putut să nu remarc de când am ajuns aici și am suportat vreo trei-patru rânduri de ninsori și topiri că aproape de fiecare dată când mergeam pe stradă vedeam câte o mănușă pierdută. Alea mai bune erau chiar ridicate de trecători și agățate de câte ceva pentru a fi găsite, altele aveau soarta tristă a noroiului, prafului și în cele din urmă, a mașinii de măturat. Și iar a nins și iar s-a topit zăpada și alte mănuși au ieșit la iveală. Sunt peste tot: pe trotuare, în parcuri, pe potecile de pe mal de apă. Sunt de toate felurile și culorile: mici de copii, mari de adulți, elegante, sport, vechi și roase sau aparent noi.

Cred că dacă s-ar număra mănușile găsite în fiecare primăvară s-ar putea trage o concluzie despre cât de lungă a fost iarna ce tocmai a trecut și s-ar obține altfel de statistici decât cele uzuale.

[aici ar fi mers o poză, dar nu știu de ce nu găsesc una că știu eu sigur că am pozat cel puțin de câteva ori, dar nu-i timpul pierdut căci lumea încă le poartă]

Vremea e ca pe ace, adică nu-și găsește astâmpărul astfel că ultima săptămână a fost exemplar orânduită: o zi ploaie, una soare. Vântul a bătut de la moderat la foarte tare dovadă că fondul sonor de vâjâială a devenit unul obișnuit, iar plimbarea norilor pe cer o adevărată telenovelă. Chiar acum când scriu ninge cu soare – încă o toană!

primavara capricioasa

Alergarea săptămânală s-a produs într-o zi cu soare pe principiul dacă e vreme bună țuști afară și nu lăsa pe mâine că sigur plouă. Așa am descoperit și prima floare din sălbăticie, o floare galbenă de podbal și trebuie să vă spun că povestea aceea cu ghiocelul-vestitorul primăverii e un pic neadevărată. Eu îl suspectez pe domnul podbal sau chiar pe doamna brândușă. Mai trebuie investigat desigur.

floare de podbal

podbal – florile sunt folosite pentru tot felul de ceaiuri medicinale, frunzele sunt bune pentru dat la rațe – asta cine a trăit la țară și știe despre ce e vorba

Montreal - fluviu, recreere

Recreere pe mal de fluviu: alergare, bicicletă, teme – erau niște elevi ce răsfoiau de zor caiete, mers alert – un club de vârstnici, fete în maieuri și pantaloni scurți jucând fotbal american etc.

Alergarea mi-a dat prilej pentru o nouă reflecție: gazonul. Poate că în orașele României nu e destul de mult și acela care e contribuie numaidecât la o oarecare notă de eleganță sau curățenie. Aici e atât de mult încât mă lasă rece și mă pune pe gânduri… O să ziceți că exagerez, dar imaginați-vă că totul în jurul vostru ar fi numai gazon, atât de mult încât v-ați obișnui cu ”verde și frumos” și ați remarca că nu mai loc de nimic altceva. Adio floricele mici și albastre, adio flori mici și albe, adio păpădii. Până la urmă tot ce crește pe pământ are un rost, inclusiv buruienile au unul. Gazonul, iarbă verde și vie până la urmă, nu mai lasă nimic altceva să crească și astfel se transformă în ceva artificial, antropic. Cu alte cuvinte, excesul dăunează în toate, chiar și la acest capitol…

Dacă te detașezi puțin de avantajele imediate ale gazonului, îți dai seama că tot sălbăticia e cea mai bună, evident în combinație cu lipsa gunoaielor. Apropo de gunoaie, pe zonele îngrijite și acoperite de gazon acestea lipsesc sau sunt doar aduse de vânt (măturătorul cel mai eficient din câte bag eu seamă), dar în zonele de pe malul apei unde sunt câteva rânduri de arini și alte tufe, sunt gunoaie destule, ca pe la noi. Concluzia este că omul aruncă, indiferent de nație și loc, cred că are scrisă în ADN chestia asta.

Montreal

Abia am găsit un loc unde să fac poză fără prea multe gunoaie. Deși nu s-au zvântat gropile cu apă și nămol, prefer potecile de pământ în locul pistelor netede care sunt perfecte pentru bicicletă, dar nu și pentru genul de alergare care îmi place mie.

Pentru final am păstrat veverițele :)

veverite in Montreal

O pradă pentru care veverița renunță la saltul ei obișnuit din copac pe acoperiș :)

veverite in Montreal

Când nu se joacă, veverițele muncesc de zor la stratul de căpșuni din grădina cu grădini :)

16 Comentarii

  • Am avut aceeasi senzatie cu gazonul… Dar ce aveau ei (Maryland, Virginia si altele) si noi nu: paduri la ses. Le-au crutat intr-o mai mare masura.

    • Si aici padurile si copacii, chiar si cei urbani, sunt cu “sfintenie” aproape pastrati. Poate ca au inteles ca ceea ce tai intr-o clipa cu drujba nu mai capeti inapoi prea curand…

  • chiar azi am mers in Regent s Park si am simtit o mare dezamagire cand am calcat pe iarba. era gazon. deci te inteleg si sunt de acord, tot salbaticia e mai buna

    • Eu mi-amintesc cu drag de Parcul Tineretului care asa cum e el are niste pajisti tare frumoase care n-ar trebui sa lipseasca nicaieri.
      Dar deh, omul cand are risipeste si cand n-are plateste…

  • Eu am dezvoltat aversiune fata de gazon, din acelasi motive. Este exagerat, e pus peste tot, de multe ori pana la marginea padurii. Iarna are o culoare oribila.
    Iar de gunoaie, copie la indigo si cateva – alte – dezamagiri :( Nu stiu daca le-ai vazut in Canada, dar in State pungile-n copaci is mai ceva ca ornamentele de Craciun, si nu ca astora li s-a nazarit brusc in a le agata ci ptr ca vantul le “matura” de oriunde.

    • Asta am observat si eu, ca aici se pune gazon cu simt de raspundere, nimic nu scapa…
      Mda, sunt pungi si aici si ma gandesc ca daca in Romania ar fi vanturile de aici, apoi am avea copacii plini-ochi la cate pungi avem noi in “flota aeriana”. Chiar ieri cand sufla o rafala puternica de vant a trecut o punga pe strada in linie dreapta mai ceva ca o masina, doar ca era prin aer. Putin amuzant, putin nu prea…

  • Sa stii ca eu inca mai cred in ghiocei. Anul asta i-am vazut la final de februarie/inceput de martie in padure, pe cand nimic altceva nu strapungea covorul gros de frunze de asta-toamna. Pe vremea aceea in florarii erau doar lalele de import.
    Dupa aceea a venit iarasi o zapada ce a durat 2 saptamani si i-a acoperit, dar pe ei i-am vazut primii pe anul asta.

  • Poate Canada nu are ghiocei :). Apropo, mi se pare foarte sugestiv numele acestei flori in franceza…Te las pe tine sa il descoperi daca nu ai facut-o inca.

  • Ghiocelul in stare libera cred ca e numai in Europa! Pe continentul nord american numai daca-l plantezi te bucuri de prezenta lui, altfel in natura…nicio sansa! La cate paduri am cutreierat si prin cate state am trecut trebuia macar unu’ sa vad!

  • gazonul imi da si mie ideea de artificial, de intervenit, de monoton si rigid. Eu vreau padurea cu diversitatea ei…

    Despre gunoaie, omul arunca, e drept, dar multe sunt furate de vant, uneori din pubele, si adunate si stivuite in filterele naturale accesibile. Vezi stufarisul :). Sunt curioasa de poti crea o actiune de voluntariat, de genul pui niste afise de hartie plasticata, cu 1 sapt inainte, propui data si ziua, promovezi pe net, vii cu ceva materiale ( 10 manusi si 10 saci de gunoi, ceva bete pt locurile greu accesibile) – oare cata lume ar fi interesata sa vina sa ajute la curatzat.
    Pt zonele unde sutn direct interesata, eu curat, ad labam sau cu matura.

    • @Arakelian: umbland cu bicicleta prin zona am dat de multe stufarisuri din-astea pline ochi de pungi si alte ambalaje. Vantul se ocupa si de cate un copac in care nu stiu cum naiba reuseste sa agate pungile alea :))
      Legat de aruncat insa chiar ieri, pe cand stateam pe balcon, l-am vazut pe unu cum si-a scos amabalajul de la inghetata pe bat si l-a aruncat pe jos…

      Interesant ce spui tu, cu voluntariatul, dar parca sunt prea tanara prin partile astea ca sa fac experimente de-astea – daca chiar vine lumea, ce ma fac?? Pana silabisesc eu trei cuvinte…

  • evident ca arunca si oamenii, ca doar nu toti am fo la scoala de nota 10 :).
    Cu voluntariatul, eu iti recomand sa incerci. Nu pierzi nimic, exersezi si limba. Eventual, daca nu ai tu curaj si initiativa, cauta niste asociatii/fundatii. Te va ajuta enorm in interactionare, integrare ,etc si mai ales limba!!!

    • Sa stii ca m-am uitat intr-o vreme, dar parca nu gaseam nimic concludent si evident, am abandonat. Mi-ar placea sa merg si nu doar pentru limba sau integrare, ci pentru ca vreau sa vad cum se face, cum functioneaza :)

  • eu privesc doar din umbra, participat la mici activitati de 5-10-30min.
    Sper sa reusesc sa particip la mai multe, probabil intr-un concediu.

    Mi-ar palce sa invat cat mai mult despre asta, si sa fac in RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *