Așteptările unei plimbări de 8 Martie

Sunt o mare amatoare de Normalitate și Obișnuință și mai sunt și o devoratoare de Așteptări. În lipsa celor trei devin oarecum confuză, nehotărâtă. Primele două sunt rupte din moștenirea mentalității pe care în 30 de ani am avut timp să mi-o însușesc chipurile filtrat și personalizat (dar e acolo!), iar ultima, categoria Așteptărilor, este creație proprie de care mă veșnic minunez.

Montreal.Când am spus DA Canadei n-am avut nici o așteptare și ajunsă aici și respirând aer canadian de trei săptămâni încă nu am nici o așteptare. Din vorbele internetului citare: n-ai așteptări, n-ai dezamăgiri. Iar eu adaug: n-ai nici amăgiri.

Aici simt că trăiesc static, ca și cum m-aș mișca printr-o mare masă de figuranți (și eu sunt unul din ei!) ce așteaptă un semn (pe care ei îl știu, eu nu!) de la un regizor necunoscut mie. Nu e acea normalitate pe care o cunosc eu, nu-mi pot crea obișnuințe, iar deschiderea mea către nou e neobișnuit de totală: la fiecare colț de stradă simt că o nouă Claudie mă întâmpină.

Aș fi putut începe această postare cu e ora 10 dimineața, e sâmbătă, e soare, e 9 martie, în casă sunt 28°, a trebuit să deschidem geamul ca să răsufle efectul de seră creat înăuntru – așa e când locuiești într-o clădire de sticlă (ultima zi, sper să ne mutăm bagajul dincolo la căsuță chiar azi).

Aș fi putut scrie despre ce-am mâncat aseară (somon cu cartofi natur) sau cum am dormit (prost, iarăși prost, visez aici ca-n fabrica de mezeluri: același vis e malaxat în fiecare noapte și apoi se rostogolește pe bandă trezindu-mă de fiecare dată când folie e gata ambalată, dar stai! vine altul la rând…).

Aș fi putut scrie așa cum vorbesc cu ai mei sau cu prietenii la telefon, dând detalii despre una sau alta, dar la naiba! nu mi-am făcut blog ca să fiu accesibilă, ci tocmai ca să ies din propria normalitate, să mă ridic deasupra propriei obișnuințe (că și asta de a scrie tot o obișnuință e…).

Ieri a fost 8 martie, ziua femeii, dar ieri m-am simțit mai mult om decât femeie. Afară era soare, minunat, planuri de plimbare, oglindiri prin sticlele zgârâie-norilor, ce mai poze, ce mai unghiuri, ce mai relaxare pe mine! Printre altele, am zis să mai fac și eu câte ceva înainte să ies.

Mi-am epuizat resursele citind o factură și dând telefoane ca să aflu detalii despre cum o plătesc. Nu mi s-a răspuns, a trebuit să las un mesaj telefonic. Deloc obișnuit pentru mine. Afară încă soare, juma’ de zi s-a dus. Tipa a sunat înapoi, dar eu vorbeam la telefon așa că mi-a lăsat ea un mesaj telefonic. Bun. Cum să-l citesc că aici am cartelă specifică și na, până acum blestemam căsuța vocală și primul lucru pe care îl făceam când cumpăram o cartelă era să o dezactivez, iar acum face parte din viața mea. După minute bune de transpirat asiduu aud mesajul și da, tipa era, să o sun înapoi. O sun, dar nu răspunde, mai las un mesaj, deja vorbesc relaxat engleză, e minunat, dacă mai las și un al treilea mesaj deja simt că se produce o comunicare între noi. Soarele de afară își pierde tăria de la mijloc de zi și nu-mi place gândul că norii aia albicioși ar putea să-i facă felul. Mă sună tipa înapoi peste un timp și vorbim. Rezolv, aveam întrebările pregătite, ea avea răspunsurile. Nu vorbea engleză nativ și nu-și dădea nici aere de mare vorbitoare așa că am vorbit și eu relaxată și am comunicat mai mult decât decent una cu alta (apropo de vorbit limbi străine, când dau peste fițoși mă blochez instant pentru că dintotdeauna am dezvoltat un dispreț instant pentru cei care au impresia că imitatul unui vorbitor nativ face parte din vorbirea unei limbi străine – cu alte cuvinte, vorbește-mi ca-n filme și o să-ți doresc de bine). În privința asta îi acord Canadei multe puncte, aici lumea își păstrează accentul și amprenta personală chiar și după ani buni după ce au emigrat și sincer, mi se pare de bun simț să aduci individualitate, să contribui cu ceva.

Și dacă ați citit marele paragraf anterior să trecem și la plimbare.

Pe facebook e plin de flori, în multe case e acum plin de flori. La mine e patru după-amiaza, soarele taie blocurile de la mijloc în sus semn că mai are puțin și apune, adică dispare într-un nor că aici încă n-am văzut apus. Respir parfum de zambile, de narcise, de lalele (da, din acelea crescute pentru a fi vândute, băieților cârcotași le amintesc că și ei mănâncă pui și porc crescuți anume pentru asta, așa că să lase naiba justificările stupide și să aibă curaj să ducă acasă o floare!), respir parfum imaginar desigur, dar am amintiri vii din anii trecuți deci nu trebuie să fac mari eforturi de imaginație.

La mine pe stradă nu mai e soare, dar e încă cald, 1°, îmi pun rochie pe sub palton, îmi împletesc clasica coadă pe o parte (v-am zis, individualitatea e la mare preț!) și ies. Salut portarul cu un zâmbet generos și pe bune, Bonjour, și chiar dacă e franceză, o rostesc cu drag.

Urc pe strada Bleury (la propriu urc că e înclinată), apoi mă las purtată de bulevardul René-Lévesque. Soarele e în fața mea undeva, îmi inundă chipul și trecerile prin umbre mă fac să mi-l doresc cât mai repede înapoi. Am atâta nevoie de soare și nu neaparat pentru căldură. El e mantra mea.

Lumea vine de la muncă. Uneori mai scot aparatul și fac poze. La semafor îi analizez pe cei de lângă mine: suntem atât de diferiți, atât de frumoși, atât de oameni. Aici nu-i nimeni străin. Nu există un negru într-o mare de albi sau un alb într-o mare de negri. Fiecare om e o culoare, fiecare om e o istorie, o poveste de imigrare dintr-un timp anume, fiecare om e o limbă pentru gânduri și una sau mai multe pentru buze și cuvinte, fiecare om e un gest, o invitație spre umanitate și toleranță, spre acceptarea de sine și renunțarea la stupida vanitate pe care deseori o purtăm în bagajul național. 

Mi-aș fi dorit ca azi de Ziua Femeii să mă simt femeie, să am parte de uzanțele acestei zile așa cum am fost obișnuită cu ea, dar cel mai mare cadou pe care mi-l puteam face și pe care lipsa oricărei așteptări mi l-a dat e că m-am simțit om printre oameni, căci da, și figuranții sunt oameni, iar buricul pământului e moca și-l poartă fiecare.

Am colindat străduțe, am revenit în bulevarde mari, am ascultat muzică de la cântăreții de stradă sau am remarcat cerșetorii – deja pe cel jumate chel, jumate pletos îl știu, mai e și tipa roșcată-roz plină de cercei, bătrânul ce doarme când pe bancă, când lângă Bancă(Scotiabank parcă…) – mai sunt cei care strâng semnături pentru un adăpost de câini abandonați. Din când în când, ca în filmul Matrix, generica tipă în rochie roșie produce un val de priviri. Soarele se tot duce, înserarea aduce multă frenezie pe străzi, eu mă îndrept spre Piața Artelor. E pustie acum, nici un concert, nici un festival, în subteran știu însă că mustește de activitate: muzeu, teatru, galerii de artă, lumini de tot felul. Traversez un mall de la parterul unui alt colos de sticlă și intru într-un supermarket de unde cumpăr pătrunjel și usturoi și de unde nu-mi cumpăr flori.

p.s. Soarele nu ne mai bate în geam, temperatura din interior a scăzut la 27. Update: ba chiar la 26.

Montreal.

Peste tot prin oraș dai peste ornamente de Crăciun. E drept că e încă iarnă...

Montreal.

Lungi cărări de sticlă...

Montreal.

Chiar dacă e un simplu deal, Mount Royal-ul mă atrage...

 

Montreal.

Catedrala Marie Reine du Monde

Montreal.

Am intrat să văd cum e la interior și mi-a plăcut

Montreal.

I-am pus statuii o aureolă :)

Montreal.

Pe statuie un copilaș se suie :)

Montreal.

Seara clopotele se aud stereo la ora slujbelor...

Montreal.

Un părculeț unde toți copacii au căsuțe

Montreal.

Biserici și birouri :)

Montreal.

Copaci din beton...

Montreal.

În Piața Artelor, Place des Arts

Montreal. Montreal. Montreal. Montreal.

22 Comentarii

  • Imi place prima fotografie. Catedrala gotica (?! cred) veche si cladirea noua de sicla in spate…Nou si vechi la un loc.
    App de mesajele telefonice, cam asa este si aici, sunt foarte populare si la inceput mi s-a parut atat de ciudat…

    • @Larisa: asa e peste tot prin Montreal, biserici si catedrale vechi alaturi de cladiri noi, ba chiar printre blocuri de sticla. Si sunt multe, seara auzi clopotele stereo…
      Aici mesajul telefonic e de baza, totul e sa nu uiti sa lasi si numarul pe care vrei sa fi sunat inapoi (am facut deja gafa asta imaginandu-mi ca numarul e aratat automat de telefon destinatarului)

  • Postul ăsta m-a relaxat și mi-a dat o stare de bine.
    Orice loc nou te obligă să te autoevaluezi și să te vezi altfel. Îmi place individualitatea, accentul personal la oameni și mai ales la femei. Alegerea cu rochia pe sub palton e de bine. Asta este numai pentru femei.
    Iar alegerea pătrunjelului și usturoiului în loc de flori face tot finalul la un film care s-a derulat în capul meu de la primul paragraf.
    Ai tu ceva al tău care te scoate din normal oricum și pentru care te-am pus la ”favorite”! :) .

    • @Corina: A fost o zi mai altfel, de fapt, aici cam toate zilele sunt altfel pentru ca nu-mi planific nimic pentru ele, ci le las sa curga. Nici mie nu-mi planific nimic si uneori ma surprind gandind lucruri intr-un fel cum n-am mai facut-o.
      In prima zi aici cand am vazut ca procentajul populatiei de culoare e destul de mare ma gandeam ca o sa ma simt ciudat printre ei.
      Ieri m-am suprins cum admiram la semafor un grup de femei si barbati, cat imi pareau de frumosi…

  • Normalitate….ce cuvant greu! Cate angoase….Deocamdata e doar normalitatea ta, nu si a locului unde ai ajuns. Va trece timp pana sa-ti intri in a ta normalitate. La mine situatia e mai delicata, la mine nu exista normalitate, ci doar starea momentului si locului.

    Obisnuita, ioi!!! Vrei nu vrei mananci Gheorge aghiazma?!?! :))) Obisnuinta impusa, asa o vad! Deloc usor de asimilat ca sa-ti intri in obisnuinta locului…

    Asteptari, n-am avut! Stiam din Romania ce ma asteapta….E bine ca nu le-ai avut, dezamagirea e si mai mare….daca pui in valiza asteptari…

    Foarte frumos articolul, l-am citit de doua ori ca pe o sorbire! Si-ti multumesc ptr asta!
    Abia astept sa te muti la casuta, sa scapi de “acvariu” 😀

    • @Renutzu: m-am mutat, am dormit in “patul meu” 😀 Arata mai a casa apartamentul asta… Sper ca dupa cateva luni cand s-or mai aseza impresiile si starile sa-mi fi facut deja o normalitate si o abisnuinta a mea, daca nu a locului.

  • Mereu e asa de relaxant sa te ascult, fiindca DA, citindu-te pare ca imi povestesti cu glasul tau, poate fiindca tu ni te “spui”, tu nu ni te citesti.
    Orice calatorie a ta, fie si una obisnuita intr-un loc stiut sau una noua in locuri necunoscute, ne face partasi directi la trairile tale.
    Ce m-a bucurat e ca te-ai simtit om intre oameni si ca ii gasesti frumosi.
    Insa feminitatea ta si apetenta pentru detaliu au transformat un simplu articol de blog in poveste. Drept pentru care, multumesc.

    • @Irina: ma bucur ca te am tovarasa in calatoriile mele. Deocamdata detaliile imi sunt cel mai mare ajutor ca sa dau celor din jur o importanta si sa nu trec printre ele simtindu-ma straina de toate si de tot

  • Super!!!!!! Sa fie intr-un ceas bun! Cu siguranta dupa cateva luni vei simti locul ala “acasa” intr-un fel. Ai sa vezi :)

    • @Renutzu: sa fie! Deja a venit o veverita pe balcon si m-a inveselit, deja am “botezat” si aragazul, n-am despachetat inca totul si n-am tras prima alergare 😀

  • Să fii femeie ține de detaliu, să fii om ține de atât de multe. Eu mă bucur că ești om și te încurajez să fii femeie.

    • @Dunia: E adevarat ca a fi om tine de multe, insa uneori traim momente care nu “asteapta” sa ne pregatim, sa luam o anume postura, sa intram intr-un anume rol.

  • Buna, Claudia! Si buna, Jo de Maryland (Windwhisperer)! 😉 Si eu iubesc Montreal-ul :) Pentru ce are altfel fata de locul in care stau si … pentru ca are veverite. Veverite ca ale voastre, Jo.

    • @Cristina: m-a vizitat veveritoiul pe balcon – presupun ca e un el pentru ca-i tare tupeist – abia astept sa vad ce branza de poze i-am facut 😀

  • Te simt si, si, in aceste ganduri. Dar ai un soi de stare de bine care ma face sa trec cu vederea o mica amaraciune. A fi OM de 8 martie e frumos. Si in orice zi. :)

    • @Nami: da, starea de bine exista si mi-e oarecum inexplicabila. Ori imi reprim ceva, ori lipsa oricaror asteptari mi-a pastat zen-ul la suprafata. Cine stie?!?

  • Ador colturile astea cu aroma europeana parca in orasele astea pline de zgarie nori…parca ai fi in cu totul alta parte

    • Te-ai astepta ca discordanta sa fie ciudata, dar nu e si de fapt iti dai seama cat e de greu de explicat in cuvinte senzatia de pe strazi. Cu timpul va deveni obisnuinta, dar deocamdata scriu despre ea :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *