Maine, ar trebui sa inceapa, intr-un fel, primavara. Nu cred in lucrurile care incep brusc, intr-o maine. Pentru ca uneori exista un mai devreme. Azi, un batran – nu conteaza contextul – mi-a daruit o floare si un martisor. M-a impresionat foarte tare mana tremuranda, bucuria sincera si clara din ochii usor tulburi, floarea proaspata, parfumul [...] ...
Era timpul pentru o noua… criptograma. De data aceasta v-am pregatit una formata doar din litere grecesti, insa solutia este un cuvant (cat se poate de) romanesc ce descrie un obiect pe care mai toata lumea il cunoaste, dar nu toata lumea il si foloseste. Spor la treaba! P.S. “elena” din titlu e… elénă Update: [...] ...
In fiecare zi trecem aproape oricum pe langa noduri, pe langa semne, caci nu le cautam atata timp cat nu ne trebuiesc dezlegate. Ce e un nod inainte de a fi nod? Ce e un nod deznodat? E nodul un mod de-a strica linearitatea lumii sau un punct de diversificare pentru oricat sau oricum? Peste [...] ...
- Unde se duc cuvintele care nu se duc?
- Nicaieri… iti raman, undeva, in piept.
Le rosteste printre gene un iris timid uneori sau insasi glasul tau prin nebuloasa unui vis alteori, dar cand nu-ti poti aduna privirea din goluri si nu-ti poti colora zorii desteptandu-te, stii ca ele sunt acolo. Asteapta fara sa astepte ceva anume ca o gara pustie trenurile ce nu-si au statie intransa.
Le vad. Cele mai multe stau ghemuite – intre fiecare cinci pereti ai lor. Astfel, inima mi-e impartita in tot mai multe si mai mici incaperi cu un singur acoperis: Tacerea.
Se intampla sa eliberez din cand in cand cate unul. Si neascultat fiind sa se intoarca in celula sa. Simt cum pasii lui imi apasa greu inima, cum isi regaseste peretii si coltul ascuns, cum se cutremura pe rand toate si in neputinta noastra comuna ma ghemuiesc langa ele.
Nu le privesc niciodata, dar in schimb, ma privesc ele.
Cand vreau sa le promit Rostirea… n-o pot rosti.