Stiu ca-s renumita (sau nu stiti voi inca!) pentru monitorizarea traficului, ca va stiu dupa IP-uri inainte sa va stiu dupa nume(de cele mai multe ori), cand intrati si de unde, cand ma cautati mai intai pe google, cel mai des fiind “meet the sun“, cand intrati de pe alte site-uri si de pe care anume adica URL-uri, dupa browser, dupa localitate, dupa ISP si tot asa. Stiu, adica stiam, paginile vazute, articolele ce va interesau, comentariile etc. De multe ori, stiam ca-mi comentati in timp ce scriati
Stiu ca nu e un obicei sanatos sa stiu IP-uri si nu oameni, asa ca am hotarat sa scot toate acele scripturi care-mi monitorizau traficul si mi-l clasificau in fel si chip, unele in timp real
Am pastrat doar google-analytics pentru numarul de vizite si alti indici – ca instrument de statistica – acesta nefiind in timp real si neorientat pe IP-uri (ca oricum am cont de google).
De-acum inainte cine intra pe meetsun se poate bucura in voie de el daca gaseste motiv de bucurie. Cine vrea sa dea si buna ziua e liber s-o faca si chiar apreciat. Sub protectia anonimatului, daca e nevoie, ca doar e un blog public. Riscurile, daca exista vreunele, sunt asumate de mine din ziua in care am cumparat domeniul si am creat blogul.
In rest, meetsun e un blog personal, dar nu foarte personal, fara pretentie la trafic, dar promovat intr-o oarecare masura si care va incerca mereu sa va invete / arate / impartaseasca ceva. Ce anume?… Ca soarele rasare pe strada ta si ca o face in fiecare zi… ALTFEL.
P.S. Sunt lucruri mai bune de facut decat uitatul la cine-ti trece prin fata portii sau chiar prin curte. Pentru casa exista cheie si uneori nici tu nu stii pe unde mai e
nu pun imagini cu mine pe blog si astea sunt printre singurele…
de ce o fac?
poate va dati seama din ele…
urcand, mancam afine si merisoare in acelasi timp. Un avantaj cand esti mic e ca te apleci foarte usor fara sa-ntrerupi ritmul de urcare. Iar catararea devine floare la ureche pentru ca urcatul in patru cu rucsac in spate te aduce in sfarsit intr-o pozitie perfecta in raport cu panta muntelui.
tot urcand… cu gandul la cum se va vedea de pe creasta… ma incercau emotiile, caci prima mea intalnire cu muntele asta a fost asteptata indelung.
piatra… de care vorbeam in postul precedent. Din cate se vede par un fel de ninja roz cu o arma alba (pardon neagra) in dotare. Coborasem de pe Varful Scara si ne indreptam sa ocolim Varful Garbova in traseul de creasta spre Lacul Avrig. Unde piatra s-a intors muntelui…
DarkMoon & MeetTheSun la un ceai cu rom sau rom cu ceai… si o tigara – nickname-urile sunt cat se poate de autentice si de… intamplatoare
Aproape de Varful Scara am gasit Piatra. Am luat-o cu mine. Am dus-o pe varf, am plimbat-o pe creasta, am coborat-o la vale. Am asezat-o langa mine cand m-am asezat, am ridicat-o cand am plecat. A impartasit degetele mele o data cu fiecare stransoare, cu fiecare sprijin, cu fiecare gest.
Am uitat-o langa Lacul Avrig. Eu nu uit. Mie mi se ia. Dinainte sa-mi apartina.
Era a muntelui. Trebuia sa ramana a lui.
Daca o vedeti veti stii ca ea e. O prisma perfecta cu bazele ascutite insa. Din piatra neagra. As putea-o desena, dar as fi stangace pe langa perfectiunea ei. E ca o stafeta. Cat sa poata fi cuprinsa de o palma mica.
A ramas langa lac, langa florile mov. Am trecut-o muntele. As fi dus-o in casa mea. Dar ea a ales sa ramana in alt loc. De una singura. A tacut si m-a lasat sa plec. M-as fi intors, dar nu te mai poti intoarce cand nu esti asteptat.
Mi-e gandul la ea. Imi vad palmele goale, degetele inutile.
Imi ramane doar amintirea unui drum comun, al crestei, al inaltului, al norilor. Pietrele nu au insa amintiri. Vom uita deopotriva, impreuna.
Ramane o intrebare… daca muntii nu se muta din loc de ce le simt chemarea?
Marcaje traseu:
- cruce rosie (CR) de la Cabana Barcaciu urcand pe creasta, pe curba de nivel; urcare la Varful Scara muchia matematica – adica drumul ala drept si cel mai scurt.
- banda rosie (BR) Varful Scara – Lacul Avrig.
- punct albastru(PA) incepand de la Lacul Avrig – coborare nu foarte lina de-a lungul curbelor de nivel pana in Valea Avrigului de unde urmeaza urcare usoara si frumoasa prin padure pana la Cabana Barcaciu.
imnul turei…
pe creasta, dupa urcusul deloc greu printre afine si merisoare dinspre Cabana Barcaciu,
Fagarasul mi s-a infatisat sumbru si rece. Cu adevarat de piatra. Muntele asta nu zambeste nici macar amar. Are buzele inclestate. Sa iubesti Fagarasul inseamna sa fii tu insuti piatra. Stiam asta, de aceea ne-am intalnit exact cand trebuia.
central Varful Scara(2306m), iar usor stanga urcusul drept prin “muchia matematicii”,
Fagarasul isi rasfira bratele in muchii taioase ce nu te vor imbratisa niciodata. Golul alpin e imens, iar ecoul lipseste inghitit de atata neclintire. Crestele apar si dispar in nori grei de ceata, soarele e surghiunit de pe orice petec tradator de iarba moale, florile abia rasar impartind milimetric tulpina, frunze si petale.
pe Varful Scara,
Fagarasul ridica obraznic varfuri stancoase si aspre deasupra celor molcome si blande tocmai ca sa-ti arate cu ingamfare ca pasul tau nu va fi niciodata indeajuns de sus si daca va fi atunci tot vei afla ungher in care nu vei putea ajunge. Creasta lui e o iluzie a victoriei, un miraj ce te atrage si te indeparteaza totodata de adevarata lui inima.
privind spre Varful Garbova(2486m),
Fagarasul iti va lua totul si nu-ti va da in schimb nimic de vei da cu toata inima ta. Luciul apelor lui nu oglindesc cerul ci adancurile intunecate.
Lacul Avrig,
tot el,
Fagarasul e muntele hotar. De-i vei simti piatra sub talpa, nici o alta piatra nu va mai fi la fel de tare. De-i vei privi haul ametitor nici un alt hau nu te va atrage mai mult. De-i vei mangaia piatra impasibila vei stii ca te respinge cu toate neamintirile ei si ca in veci nu-ti va apartine. De-i vei simti vantul, nimic nu te va mai infiora atat de neasteptat.
deasupra Avrigelului,
asteptarea…
Fagarasul iti va spune ca nimic nu va mai veni din ceea ce astepti.
dimineata…
Fagarasul e muntele hotar. Nu trebuie sa-i cuceresti granita cu cerul ca sa simti asta, e de-ajuns sa va priviti fata in fata la prima voastra intalnire. E privirea aceea care deschide coridoare adanci in irisi, pe care vei putea inainta oricat avand infinite chei pentru infinite usi, dar pe care insa nu vei putea niciodata intra.
aud
in liniste si foarte rar
doar zgomotul
caderii unei singure frunze.
aud
cum se loveste de ram,
de fiecare ram
potrivit in cale.
simt
cum capata elan din
neclintirea coajei aspre.
respir
cum respir-adieri
din nemiscarea tuturor.
vad
cum se apropie de pamant
din in ce mai clar.
simt
cum atinge
iarba putin frageda
si putin moarta.
stiu
cum nu se poate
lipi pamantului
de-atatea morminte.
in liniste si foarte rar
aud doar o singura frunza
picand
si e mult,
atat de mult,
pe cat de mult poate fi mult.
in toamna aceasta
ma voi transforma
in copac
si-mi voi asculta
fiecare frunza plecand.
si cata toamna poate fi
si cat de rar poate fi rar,
cand orice numar
pe care-l stiu
e un infinit?
