Alba Iulia City Race – 10 kilometri cu de toate

După o vară imprevizibilă, cu multe planuri date peste cap, apreciez și mai mult momentele frumoase ieșite ca din joben, indiferent de natura și amploarea lor. Un concurs neplănuit dar iată întâmplat, o cursă scurtă dar suficientă, un rezultat chinuit dar meritat. Prin urmare, nu ar fi așa multe de povestit, însă câteva idei ce s-au conturat după trecerea câtorva zile îmi mănâncă degetele și vor pe blog.

...citește mai departe ↑

Un trail running solitar prin Piatra Mare, ca pe vremuri

1 septembrie a fost o zi pe sufletul meu căci am hoinărit singură pe munte.
Fraza de mai sus poate ține de una singură loc de jurnal, dar n-o să scăpați, sunt o povestitoare…

Concediul de creștere copil se încheie peste câteva zile. Andrei e plecat cu Pinguinii la Propark, bunica e la noi și se înțelege de minune cu Miruna, eu sunt la „serviciu” pentru Miruna care îmi spune paaa paaa fără să-mi plângă plecarea și ies pe ușă cu rucsacul pregătit pentru o jumătate de zi numai a mea. Mașina e la scară, muntele la 18 minute distanță.

...citește mai departe ↑

„Misiunea” Urechelnița

Sempervivum tectorum

Nu sunt un om activ de dragul mișcării în sine, motivațiile mele par uneori sportive, dar ele ascund tot felul de misiuni cu valoare simbolică, am nevoie de idei să mă scoată din casă, am nevoie de pasiuni să-mi înving temerile, am nevoie de prieteni sau oameni deosebiți cu care să împart potecile. Și din când în când apare câte-o Urechelniță ce-mi amintește de mine, mă scoate la suprafață din bârlogul cedării, apatiei, amânărilor în care am tot intrat, și de nevoie, dar mai ales de voie…

...citește mai departe ↑

Marathon 7500, doar “O dată la Omu”

Să alerg alături de Andrei, să fiu din nou în Bucegi după o pauză de zece luni, să am parte de ceață și soare în dozele care fac muntele misterios și pitoresc, să revăd poteci dragi încărcate de amintiri fel de fel, să urc, să urc, să urc!, să țopăi peste pâraie, să mângâi cu privirea florile, să fac poză după poză ca în vremurile bune, să aștept cu emoție finișul unde prietenii și, mai nou, o copilă mă așteaptă – cam asta e ceea ce numesc eu concurs pentru suflet. În clasica întrecere cu noi înșine, pulsul și zâmbetul au turat intens bucuria de-a fi pe munte, iar eu una am câștigat tot ce aveam nevoie!

...citește mai departe ↑

nu-mi trebuia adăpost

Încă nu ploua
și nu-mi trebuia adăpost,
dar tot am priponit timpul
(că mă grăbea îmbătrânirea de pe o zi pe alta
când minutul adună ore uitând să clipești),
nu întâmplător am priponit timpul,
sub un tei înflorit
până a început să toarne
din ceainicul cerului
în ceașca frunzelor,
potopul
picurându-mă cu ceai.

...citește mai departe ↑

Împreună pentru Luiza, leucemia s-a întors în familie…


După trei ani, dar ce puțini ani!, de liniște și de văzut de viața noastră, leucemia s-a întors în familie… Are ea ce are cu Luiza noastră, Cristina cum îi spunem noi ai casei, și fiindcă o știe puternică și ambițioasă, s-a gândit să o surprindă mișelește, atacându-i sistemul nervos central – când analizele de sânge ies bine, îți permiți să speri că poate ai noroc și e altă boală!

...citește mai departe ↑