meet the sun

De ziua alor mei, Constantin și Elena, am reușit să-i aduc în fața camerei… web. Un fel de surpriză, un fel de cadou, dar am primit la fel de multă bucurie ca și ei de parcă ar fi fost și ziua mea. Pentru mulți dintre noi calculatorul e ceva obișnuit, ca și cum te-ai spăla pe față dimineața, dar pentru mulți oameni e încă o poveste despre care știu că există, dar pe care n-o realizează palpabil în jurul lor. Ei bine, nu știu ce-a fost în sufletul lor să mă vadă la o aruncătură de bețișor de chibrit, adică la treizeci de centimetri într-un ecran, dar pentru mine a fost o premieră istorică și cred că mulți dintre voi, cei care ați trecut prin asta cu părinții sau bunicii voștri, cunoașteți senzația.

Din punctul ăsta de vedere tehnologia (internetul în speță) s-a pus în slujba sufletului omului, iar viitorul ne va găsi într-o formă în care a fi plecat în lume nu va mai însemna ceea ce însemna mai ieri. Va deveni ceva obișnuit, iar la un moment dat, chiar natural și însăși mentalitatea noastră se va schimba, se va adapta. Poate atunci vom știa a aprecia mai mult locurile de unde provenim, dar asta nu ne va împiedica să experimentăm mai mult și să alegem un loc care se potrivește mai bine cu modul în care vrem să ne trăim viața indiferent dacă acesta coincide cu cel în care ne-am născut, crescut, educat etc.

Comunicarea la distanță hrănește relațiile, le întreține și dacă scrisorile aveau o magie a lor însă și-o oarecare desincronizare în timp, dacă telefonul asigură un dialog însă poate ascunde reacții și stări vizibile într-o conversație față în față, comunicarea prin sunet și imagine se apropie de ideal și de cele mai multe ori compensează din plin dorul, lipsa căci mai mult la ele mă refer azi.

Revenind la ai mei, anul ăsta și-au sărbătorit a 39-a oară ziua de nume împreună și revenind la timpurile noastre, nu știu câți dintre noi o să apucăm să adunăm cifre de-astea în doi… E drept că lumea evoluează cu toate ale sale și nostalgia după niște vremuri care ni se par bune (mulți dintre cei care le-au trăit ar spune de fapt contrariul) nu e întotdeauna justificată și corect percepută (vă spun ca un om care are blog și care-și poate accesa amintiri alterate-din minte sau nealterate-cele scrise). În general apreciem pozitiv vremurile trecute pentru că atunci eram mai tineri, mai fără griji, mai sănătoși etc. Uneori apreciem prezentul mai mult decât trecutul, dar asta presupune că am trecut printr-o schimbare majoră, impusă de alții sau dirijată de noi înșine, schimbări care vin greu și se numără pe degete într-o viață. Evident, nu sunt doi oameni la fel, dar două vieți, însă per total, statistica ne adună și ne împarte pe toți.

*

Cum încă stau pe acasă și fac tot felul de observații asupra vecinilor de peste stradă (să considerăm că doar din curiozitate, nu funcționez încă pe post de gazetă), am observat că una dintre vecine practică yoga sau ceva de genul. Și eu practic, mi-am zis, în timp ce mutam răsaduri din ghivece mici în ghivece mari, cu degetele pline de pământ negru căci plăcerea de a te juca în țărână n-are vârstă.

Și mi-am dat seama că dacă aș avea câte ceva de plantat de câteva ori pe săptămână e ca și cum aș face yoga. Mișcare e (ia pământul, ia ghivece, du-te după apă, vezi c-ai uitat cutare lucru), poziții sunt (stai ghemuit, aplecat, te întinzi după una-alta), liniște interioară e (munca fizică – cu măsură – limpezește gândurile) și ZEN-ul vine de la sine mai ales când isprăvești și te uiți la ele ce frumos orânduite sunt.

Și cum nu doar momentul t0 contează ci și următoarele, ZEN-ul vine și din grija cu care te trezești dimineața și mergi la plăntuțe să vezi ce fac, le privești când le plouă și le bate vântul și le ții pumnii să reziste, când bei cafeaua și stai pe lângă ele și vezi că au mai crescut datorită ție. Cam așa e și cu relațiile dintre oameni, le sădești azi, dar grija trebuie să rămână în timp și dacă planta ta se transformă într-un adevărat copac ce-și poartă singur de grijă, atunci se ajunge și la prieteniile acelea despre care în mod clasic se spune: pe cutare l-aș suna și-n miez de noapte.

busuioc, roșii, mărar, floarea-soarelui și… flori de zen

*

Întorcându-mă la primul subiect pentru a încheia rotund, se spune că distanța este una dintre chestiile care testează, cerne relațiile dintre oameni și de multe ori e bine să o experimentăm pentru a realiza cât, ce și cum dedicăm oamenilor din jurul nostru. Nu-i nimic rău în concluziile care derivă cu toate că percepția într-o primă fază poate fi destul de dură, însă cu timpul realizăm că e doar transparența unei realități pe care oricât ne-am dori-o, n-o putem realiza în condițiile uzuale.

Câștigul e însă enorm, căci deși ne putem mișca în voie aproape oriunde pe planeta asta, timpul vieții a rămas același, iar calitatea relațiilor umane depinde în continuare numai și numai de noi. Cu cât suntem mai descoperiți nouă înșine cu atât trăim mai veridic, iar cei din jur vin ca o completare acestei vieți și nu ca o obligație.