Noapte albă cu pârș, zori de zi cu capre negre. Răsărit pe creasta Craiului

Nu pot să dorm, nu mă lasă urechile ciulite. Sunt scufundată în sacul mare și gros ca un vierme de mătase în gogoașă, adâncindu-mă în liniștea muntelui printr-un efect psihedelic al stării de veghe în care nu pot distinge dacă și cât am dormit, alunecând într-una dar fără a părăsi scândura tare de sub saltea. Colocatarul refugiului s-a prins că doi din trei musafiri dorm și e timpul pentru rondul de noapte. Dacă are măcar un neuron în plus, acela e al umorului căci mi-l închipui rânjind când îmi trece prin preajmă, iar eu foșnesc amenințător piciorul. Mă închipui dormind când nu-l mai aud, dar îl simt cum stă acolo și mă privește.

...citește mai departe ↑

Terapie cu frunze galbene în Piatra Mare


Cu prietenii aproape și cu doza de munte, orice moment cu potențial dificil devine o amintire dragă. E și păcat de pădurile colorate să fie neadmirate, neumblate, nefolosite în scop terapeutic, chiar dacă cerul e posomorât, iar apusul colorat… o dorință. Tratamentul cu poteci de munte dă imediat roade, potențat de fiecare urcuș susținut, cum în Piatra Mare sigur găsești, și de povestitul cu cea mai bună prietenă.

...citește mai departe ↑

Octombrie în Bucegi. Clincea, Turnurile Țigănești și Valea Gaura

Pe munte a nins, iar eu vreau să ajung cât mai sus pe creste dacă tot am reușit să ne adunăm trei fete. Prima zăpadă vine mereu cu temeri pentru că, mental cumva, e prea devreme pentru echipament de iarnă, dar în același timp nu știi exact condițiile, dacă e nevoie de bocanci sau încă sunt potrivite încălțările de trail, dacă zăpada e ca o pudră sau moale și umedă sau o crustă înghețată ce poate deveni foarte alunecoasă în combinație cu iarba încă neînmuiată de geruri.

De aceea vreau să ajung pe creste, dar am și o mare reținere. E motivul pentru care suntem în mașină în drum spre Bran, privim munții și încă nu știm exact care e destinația zilei. Din fericire, tot ce ne dorim e să fim pe munte cât mai multe ore, astfel că traseul poate fi oricare.

...citește mai departe ↑

Blogging în 2021. Se poate și fără pagină de facebook


Îmi este peste mână să scriu pe blog, era mai simplu să arunc câteva rânduri pe pagina de facebook. Era. Am șters pagina de la 1 noiembrie din două motive. Unul este acela că nu a prea avut succes. Cei 2400 de urmăritori, chiar dacă de calitate, erau totuși puțini. Nici eu nu sunt genul care să producă postări virale pentru că nu mi se potrivește stilul. Al doilea motiv este că inspirația și spiritul scrisului îmi sunt consumate cu țârâita de către facebook și nu mai apuc să mă așez în fața unei pagini albe. Ori, poate cele mai pure și mai sincere momente ale ființei mele s-au produs în fața unei pagini albe.

...citește mai departe ↑

Traseu nou la Ciucaș X3 2021 – The Ridge. Creasta Ciucașului și un pic de Grohotiș

Concursurile de alergare montană, dincolo de competiție și de împingerea limitelor personale, sunt despre munte (sau ar trebui să fie și despre munte). Pentru mine sunt ocazia perfectă de a parcurge un traseu sau o combinație de trasee de una „singură”, cu marcaje și logistică asigurată de organizatori, de a descoperi locuri noi prin care n-aș avea cu cine să merg, de a trăi o experiență montană unică potențată de efort și de momentele când adevărurile și demonii interiori ies de după cortină.

Când am auzit că e un traseu nou pentru cursa de maraton și că se ajunge prin Munții Grohotiș (unde încă nu ajunsesem), mi-au început rotițele să se învârtească și m-am înscris fără să țin cont de antrenament. În plus, Ciucaș X3 este un concurs organizat la superlativ de o echipă care se gândește la toate – e imposibil să nu-ți placă atmosfera de-acolo! Ba chiar aș putea spune că e cu două tăișuri să participi la evenimentul din Cheia, pentru că o să-ți crească inevitabil pretențiile față de alți organizatori care, desigur, se pot simți provocați să ofere experiențe la fel de memorabile.

Personal vorbind, traseele sunt cele mai importante, iar apoi locația unde se întâmplă chestiunile organizatorice și se socializează (cât mai puțin urban, cât mai intim etc.) căci, în definitiv, asta mă tentează să particip: muntele, alergarea și oamenii faini cu care pot discuta ore în șir despre orice 🙂

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] La afine și merișoare pe Culmea Bratocea. Și… căpușe

Turele cu Miruna nu sunt cine știe ce drumeții mărețe, dar asta nu înseamnă că nu avem parte de aventură. Pe cât posibil încercăm să nu, vrem doar să ne bucurăm de natură și, uneori, când dă norocul, de prieteni. În ultimul an, de când ne-am căpătuit cu corona pe planetă, lucrurile s-au schimbat destul de mult social vorbind, iar în plus viața aduce schimbările ei. Nu viața în sine, oamenii, iar eu se pare că sunt unul la care schimbările trag invariabil o dată la cinci-șase ani. De aceea punctez cu acest mini jurnal un episod al bucuriei revederii cu oameni dragi.

...citește mai departe ↑

[Drumeții cu copii] La Peștera Coacăzei cu Om pe Munte

Nu mai auzisem de Peștera din Valea Coacăzei / Gaura Sbârcioarei, dar nici nu mă miră și nici nu știu dacă e bine sau rău ca unele locuri să rămână dosite. M-a atras evenimentul celor de la Om pe Munte și fiind și o ocazie de revedere în familie, am purces la drum. Traseul nu este marcat și nici ușor de dibuit, astfel că dacă aveți ocazia să mergeți cu un localnic, nu ezitați. Având în vedere de câte ori am trecut apele crescute ale Ulmului și Sbârcioarei (e drept, am fost după o perioadă ploioasă), nu prea era drumeție pentru copii, dar fetelor le-a plăcut cel mai mult să fie trecute pe sus dintr-o parte într-alta.

...citește mai departe ↑