Hoinăreli gorjene, Tehomir și Sohodol

Cheile-Sohodolului-09w.jpg

Sentimentul ce mă guvernează de câte ori mă gândesc la Gorj este că nu-mi cunosc destul județul natal. Ba chiar prea puțin spre deloc. Amintirile puținelor excursii din copilărie și adolescență se amestecă cu trecerile pe lângă ale vieții de adult cu program relativ fix: de la – până la.
Luni după Paști am plănuit o mică aventură în căutarea lalelei pestrițe (despre care habar nu aveam că se găsește în județ!) și am zis că un ocol nordic până în Cheile Sohodolului nu strică, un loc pe unde am mai trecut cândva și despre care îmi aminteam două lucruri: o stâncă tăiată deasupra șoselei și o bălăcire într-un soi de peșteră.

...citește mai departe ↑

Primăverile Coziei pe Scorțaru – Vlădesei

Cozia-2927w.jpg

Aproape că nu-mi vine să cred că au trecut patru ani de la ultima plimbare prin Cozia, tot aprilie fiind și atunci. Patru ani… aș putea să jur că am mai fost între timp, să jur strâmb. Explicația vine din faptul că tot trecând pe Valea Oltului și de fiecare dată fiind cu ochii pe masivul Cozia mi-am tot alimentat senzația de fost, de revedere. Iar să revii cu adevărat pe munte e un amestec intens de vechi și nou, de găsire și regăsire, de amintiri ce se dezmorțesc și amintiri ce abia se creează într-un joc al percepțiilor: atunci & acum.

...citește mai departe ↑

În căutarea lalelei pestrițe

lalea-pestrita

Se întâmplă la un moment dat să îți dorești să vezi un ceva despre care știi că există,
știi deja cum arată, acel ceva pe care mai trebuie doar să-l cauți,
pentru care simți că poți face sacrificii,
acel ceva care îți poate aduce o cunoaștere sau o înțelegere de sine dincolo de cuantificabila goană umană,
pentru care pui în mișcare tot universul în numele unei întâlniri despre care știi deja că te va mistui cu implicațiile sale
și totuși, vei fi acolo să arzi.

...citește mai departe ↑

De vorbă cu un ultramaratonist, Kalman și 100 Miles of Istria

Ambrus-Kalman-alergare

Pe Kalman Ambrus l-am cunoscut într-o plimbare pe schiuri de tură la Straja și l-am revăzut la concursul Postăvaru Night. Este unul dintre noi, cei mulți, cum obișnuiesc să afirm, incluzându-mă, despre sportivii amatori prezenți pe la tot felul de competiții și care formează în definitiv baza lor. Mai mult de atât nu am nevoie să cunosc, cred în ideea de comunitate a alergătorilor montani și mai cred că vom crește cu adevărat doar sprijinindu-ne unii pe alții.

De curând am aflat de pe facebook că va participa luna aceasta la un ultramaraton, Istria 100 mile, alături de alți doi arădeni. Spre rușinea mea am rămas cu impresia că este vorba de 100 kilometri, iar ultramaratoane montane în jurul acestei distanțe avem și noi în România, e vorba însă de 100 de mile și, deși matematic ar însemna ~160km, distanța oficială este de 172km, 7000+ diferența de nivel și un timp limită de 48 ore.

...citește mai departe ↑

Ciorna unei întâlniri uitate… sau inventate

rp_scari-in-spirala.jpg
Am găsit următorul text pe blog la secțiunea draft a articolelor în lucru – o ciornă. Îl redau mai jos așa cum l-am găsit, fără diacritice, cu o corectură sumară.

Ce e totuși interesant la el? Păi: nu-mi amintesc când l-am scris, de ce l-am scris, ce m-a inspirat și mai mult, am reușit să îi alterez data de creare și nici nu am evidența reviziilor astfel că tot ce pot spune despre acest text este că l-am găsit pe blog. Nepublicat, cu un titlu pe care l-am trecut mereu cu vederea: „Ciorna”.

...citește mai departe ↑

Paula Aldescu, nu doar Un vis de o zi

afis-un-vis-de-zi-paula-aldescu2

Un vis de o zi este o carte ce a pășit intim și discret la București, la dorința anume a Paulei Aldescu, autoarea. Mai cunoscută ca Dunia pe blogul omonim. Primăvara, intimitatea unui bufet cu mese-n tavan (vai mie, nu-l știam pe ăst loc fain), intimitatea a vreo patru mâini de oameni și tot atâtea perechi de ochi și de urechi, distanțare de orice pretenție protocolară.

Este a doua oară când o întâlnesc față în față, familiaritatea lejeră mi-o pot explica parțial de pe blog, și aceasta chiar la lansarea cărții sale cu mine pe post de prezentator. Nu știam cum se face una ca asta, tu ai știi?, nu prezint cărți de felul meu sau de meseria mea, iar la o altă lansare nu-mi amintesc să fi mers până acum. Toate au un început, telefonul sună, întrebarea vine și ți se pare al naibii de provocator. Am zis da.

...citește mai departe ↑