[Piatra Mică] Unde nu este uitare, doar dor

Cu excepția unor stânci dislocate în urma căreia carnea ușor arămie a stâncii s-a dezvelit vântului și ploilor și poate a milioanelor de conuri de jneapăn ce și-or fi petrecut în complet anonimat existența, Piatra Mică nu pare să se fi schimbat deloc în acești șase ani în care nu i-am mai călcat poteca. Amintirile au fost însă atât de recente, de vii și detaliate, încât sunt cât se poate de invidioasă pe bucățica de creier care se ocupă de munte. Acolo unde nu este uitare, doar dor.

...citește mai departe ↑

Măgura Branului, partea estică – la aniversare

Mi-am luat concediu, mi-am pus hainele cele bune, am dus copila la creșă și-am plecat pe munte. Ambalate în soare și priveliști de care nu m-aș putea sătura, cele câteva ore de drumeție domoală alături de Andrei au fost cadoul perfect. Încep să mă prind că cele mai faine aniversări abia acum încep, când știu ce să fac cu ele…

...citește mai departe ↑

Primăvara s-a furișat

Nu-mi mai amintesc să fi fost vreodată atât de indiferentă de venirea primăverii. Nu mă deranja cu nimic iarna ce n-a plecat încă – e suficient să ridic privirea și să văd zăpada pe geam – dar mă simt nepregătită pentru noul anotimp ce s-a furișat deja, neinvitat.

Și-am realizat asta în timp ce descuiam ușa blocului și într-unul din ghivecele mari ce străjuiesc intrarea erau niște ghiocei amărâți, murdari, înăspriți de vântul ultimelor zile, înfloriți de parcă nu ar fi avut de ales.
Și n-au avut…

...citește mai departe ↑

Final de 2018 pe poteci și potecuțe


După două săptămâni cu zero kilometri alergați pentru că am simțit nevoia unei pauze de (re)găsire a sensului pentru care alerg, finalul anului și vizita bunicii Mirunei mi-au adus un nesperat „program sportiv”, cu mișcare pe munte în fiecare zi. Puțin lucru dacă mă compar cu alții, mare lucru dacă mă uit în arhiva ultimilor doi-trei ani. De altfel am și descoperit că sunt inadaptată genului ăsta de „cantonament”, am început 2019-le cu o mare nevoie de somn…

...citește mai departe ↑